mamaplus

Lucrările zgomotoase de reparaţie în zilele de duminică, interzise în țara noastră

-
//
24.03.2022

Deputații au susținut propunerea Guvernului de a interzice lucrările zgomotoase de reparație pe parcursul zilelor de duminică, în blocurile locative. Rămân interzise lucrările de reparații în apartamente de luni până sâmbătă, de la ora 18 seara până la 8 dimineața

Măsura se regăseşte într-un proiect de lege care prevede un şir de modificări la Codul contravențional, votat de deputați în prima lectura. Documentul mai prevede amenzi mai mari pentru cei care vor arunca materiale de construcție şi deşeuri pe terenurile agricole. Pentru persoanele fizice sunt prevăzute amenzi de până la 7 500 de lei, iar pentru cele juridice - până la 15 mii de lei.

Totodată, cerşetorii care simulează o problemă de sănătate sau psihică vor fi amendați cu până la 1 500 de lei ori vor fi obligați să muncească până la 60 de ore în folosul comunității.