Ministerul Sănătății a publicat lista instituțiilor medicale, pregătite pentru a primi pacienți infectați cu coronavirus. Până acum, în Republica Moldova a fost confirmat un caz de infectare, pacienta fiind internată la Spitalul Republican.
Astfel, potrivit ordinului Ministerului Sănătății, pacienții adulți, inclusiv gravide cu forme clinice ușoare și medii vor fi internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, iar cei cu forme severe, inclusiv cu insuficiență respiratorie și necesitate în respirație dirijată – la Spitalul Clinic Republican.
Totodată, copiii cu forme clinice ușoare și medii vor fi duși la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, iar cei cu forme severe, inclusiv cu insuficiență respiratorie și necesitate în respirație dirijată vor fi internați la Institutul Mamei și Copilului.
În același timp, alte două instituții de resort au fost pregătite pentru a interveni în caz de necesitate pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu forme clinice ușoare și medii. Este vorba despre Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale destinat adulților, iar gravidele și lăuzele vor putea fi supravegheate la Maternitatea Municipală nr. 2. Personalul medical de la cele două instituții va fi asistat, în caz de pacienți infectați cu coronavirus, de medici infecționiști din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
Spitalele au fost selectate printr-o decizie coordonată cu Organizația Mondială a Sănătății. Acestea au fost evaluate prin prisma necesităților de dotare cu mijloace specifice în baza formularului OMS și dotate cu echipamente de protecție.