Le-a ars casa în ajun de Paște. Familia Zorilă are nevoie de ajutorul nostru

Le-a ars casa în ajun de Paște. Familia Zorilă are nevoie de ajutorul nostru

-
//
10.04.2018

Dacă noi ne-am bucurat de Paște în sânul familiei, la masa de sărbătoare, familia Zorilă nu a avut nici acoperiș deasupra capului. 5 oameni au rămas pe drumuri după ce le-a ars locuința la început de aprilie.

În prima zi a lunii aprilie, Andrei și Maria au trăit unul dintre cele mai mari șocuri ale vieții - le-a ars casa.

Flăcările au cuprins acoperișul casei, iar până la sosirea pompierilor acesta a ars în întregime. Intervenția pompierilor pentru a lichida incendiul a făcut ca podul să cedeze din cauza volumului mare de apă și mai ales că acesta era din lut. Grav este și faptul că locuința era cumpărată recent, iar familia încă nu reușise să o răscumpere.

Le-a ars casa în ajun de Paște. Familia Zorilă are nevoie de ajutorul nostru

În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, însă, acum, cinci sufelete au rămas practic pe drumuri. Cei trei copii ai familiei nu mai camera lor și nici măcar jucăriile mult îndrăgite. Familia Zorilă a fost adăpostită în casa unor prieteni, dar este doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Pentru a putea reconstrui casa, oamenii au nevoie de circa 15.000 de euro, sumă colosală pe care nu o pot aduna de unii singuri. De aceea, Andrei și Maria se adresează oamenilor cu suflet mare, care ar putea să-i ajute din puținul pe care îl au. Persoanele care doresc să ofere sprijin familiei Zorilă sunt îndemnați să doneze AICI. Campania de fundraising a fost inițiată la propunerea unu locuitor al orașului Hâncești împreună cu platforma Hâncești24.

Le-a ars casa în ajun de Paște. Familia Zorilă are nevoie de ajutorul nostru

Sursa: zugo.md