Lacul de acumulare Ghidighici ar putea inunda Chișinăul și unele suburbii, dacă nu va fi redusă presiunea apei asupra barajului. Și asta deoarece construcția hidrotehnică este în stare avansată de degradare.
Potrivit viceministrului Mediului Dorin Dușciac, pe unele unele porţiuni țevile s-au subțiat de la 10 la patru milimetri grosime.
Mai mult, din volumul total al lacului de aproximativ 40 de milioane de metri cubi, jumătate este apă, iar jumătate - nămol care conține pesticide, toxine și metale grele.
Printre soluțiile propuse de autorități sunt reabilitarea lacului și reamenajarea zonei turistice sau desecarea bazinului acvatic.