Zilele trecute, Katy Black a apărut într-un nou podcast, unde a vorbit atât despre job, cât și despre familie. Aceasta a menționat ca nu-și mai dorește copii, oferind și o explicație în acest sens pentru toți curioșii.
„Poziția este că acesta e ultimul copil. Eu cred că deja rolul ca mamă, ca cetățean, rolul ca om mi l-am îndeplinit. Următorul pas este să îi pun pe picioare pe toți 4. În primul rând eu am rămas iarăși foarte rapid însărcinată cu el. Al treilea, Luca, avea abia 7 luni și eu deja eram însărcinată. Nu era planificat Mateiuțul nostru iubit. Organismul era deja silit de 3 nașteri și de 3 sarcini. Asta este jertfă cu vitamine, asta este nopți nedormite, este greu, dar e și frumos”, a declarat Katy.
Amintim că Katy Black și Cristian Cebotari cresc împreună 4 copii: Eugen, Simon, Luca și Matei, care astăzi a împlinit două luni.
Sursa: Mamaplus.MD