Încă puțin și vine Crăciunul, iar micuții George, Charlotte și Louis de-abia așteaptă dubla surpriză pregătită de părinții lor. În ce constă ea?
După cum era de așteptat, Prințesa de Wales și Prințul William cu copiii lor își vor petrece sărbătorile de iarnă alături de Regele Charles și de Regina Camilla, însă nu este singurul moment festiv de Crăciun.
Kate și William plănuiesc un Crăciun dublu pentru George, Charlotte și Louis, după cum ne informează un expert regal. Se pare că întreaga familie va face sărbătorile, în mod oficial, la palat, dar vor serba sfârșitul de an și în mod neformal.
Prinții de Wales și copiii lor vor face o vizită la țară, la Anmer Hall, înainte de-a se alătura restului familiei regale la Sandringham, unde se obișnuiește, an de an, să fie serbat Crăciunul.
Cu alte cuvinte, cei mici vor experimenta „tot ce-i mai bun din cele două lumi separate” în timpul vacanței lor școlare, pentru că vor fi la palat cu Regele și Regina, dar, înainte de asta, vor petrece și câteva momente frumoase cu bunicii lor, Michael și Carole Middleton.
Expertul regal Katie Nicholl a ținut să precizeze următoarele: „Cei din familia regală respectă tradiția când vine vorba despre Crăciun. Cred că îi vom vedea pe Wales-i la Sandringham cu Regele și Regina și familia regală extinsă. Ceea ce au reușit Prințul și Prințesa de Wales este să profite de ambele lumi. Ei petrec Crăciunul în mod tradițional, dar și cu familia lui Kate”, a declarat aceasta pentru GB News.
George, Charlotte și Louis vor apuca să petreacă și ceva timp cu unchiul, mătușa și verișorii lor. Pippa Matthews, adică sora lui Kate, are trei copii, pe Arthur (5), Grace (2) și Rose (1), iar James Middleton și soția sa, Alizee, au devenit de curând părinții micuțului Inigo.
William și Kate și-au aglomerat mult programul zilnic de când au preluat noul rol, anul trecut, dar încearcă și acum, ca de ani de zile, să se asigure că nu renunță la timpul petrecut cu familia Middleton.
Viitorul rege britanic a dezvoltat o relație apropiată cu socrii lui încă de când i-a cunoscut, în studenție. Vorbind în documentarul William and Kate: Into the Future, autorul Andrew Morton a sugerat că William „tânjește” după stabilitatea oferită de familia soției sale, mai ales după ce părinții lui s-au despărțit.
„Pentru un copil provenit dintr-o familie destrămată, el tot timpul s-a îndreptat spre siguranță și stabilitate. Nu doar de Kate e îndrăgostit, ci de întreaga ei familie”, a conchis acesta. Așadar nici nu se pune problema ca Prinții de Wales să lipsească de la cina de Crăciun de acasă de la Middletoni, anul acesta.