Kate Middleton nu se dă de la nimic în lături atunci când vine vorba de micuții ei. Astfel, Ducesa de Cambridge, a decis să își înscrie bebelușul la cursuri de dans și cântat, la care nu doar că este și ea prezentă, dar participă în egală măsură.
Toți admiratorii Casei Regale Britanice știu deja că ducii de Cambridge, Prințul William și Kate Middleton, sunt o pereche extrem de modestă și cu „picioarele pe pământ”, adesea făcându-se comparații între ei și „omologii lor”, ducii de Sussex, Prințul Harry și Meghan Markle, care uneori mai calcă strâmb și ajung să mai facă una, două extravaganțe.
Dacă alte mame celebre preferă să trimită dădacele la plimbare cu copiii, se pare că ducesa Kate are de gând să petreacă timp cu micuții ei ori de câte ori are ocazia, acest lucru însemând să meargă personal cu ei „la joacă”.
Recent, Kate Middleton a fost surprinsă cu zâmbetul până la urechi alături de Prințul Louis, la „Monkey Music sessions”, un festival muzical dedicat micuților, care cuprinde și cursuri de cântat și dansat pentru copilași.
Partea amuzantă este că aceste cursuri sunt susținute de un om îmbrăcat într-o maimuțică, ce le pune și pe mămici să cânte și să danseze împreună cu bebelușii lor. Și, deși face parte dintr-o familie unde eticheta este pusă pe primul loc, lui Kate se pare că nu îi este deloc frică să se „maimuțărească” alături de micuțul ei, dacă acest lucru înseamnă să petreacă timp cu el și să îl facă să zâmbească.