Ducesa de Cambridge și soțul ei, prințul William împreună cu fiul lor, George, au luat parte la botezul copilului unor prieteni.
La Taina Sfântă a Botezului, care a avut loc la Biserica Sf. Varnaava în Essex , Kate Middleton nu a participat în calitate de membru al familiei regale, ci precum nașa copilului, cu a cărui mamă sunt prietene de -a încă din colegiu.
Kate a fost una din cele patru nase, care au participat la Botezu, și a promis să-şi sprijine finul de-a lungul vieții sale. Propriul ei fiu, Prinţul George, foarte bine s-a comportat în timpul întregul serviciu divin, ceea ce l-a surprins pe tatăl său, Prințul William: el a spus că "pentru prima oară l-am văzut atât de liniștit pentru o astfel de perioadă lungă de timp."
Enoriașii care nu au fost avertizați în prealabil că se vor întâlni cu membrii familiei regale, au fost șocați să o vadă pe ducesă în calitate de nasa a unui copilul obișnuit.