mamaplus

Jason Statham a devenit tătic pentru a doua oară. Iubita lui a născut o fetiță

-
//
07.02.2022

Jason Statham și Rosie Huntington au devenit părinți pentru a doua oară, după ce modelul a adus pe lume o fetiță, la Londra. Micuța a primit nota 10 la naștere. Cuplul mai are un băiat, pe nume Jack.

În vârstă de 34 de ani, Rosie Huntington a născut în urmă cu patru zile, la Londra. Cei doi părinți sunt în culmea fericirii. Modelul a anunțat, în luna august, că urmează să fie, din nou, mamă. La momentul respectiv, pe o rețea socială, a postat o poză în care îi ieșea în evidență burtica de gravidă.

Jason Statham și Rosie Huntington sunt împreună din anul 2010. S-au logodit șase ani mai târziu, dar încă nu au ajuns în fața altarului. Cei doi mai au un băiat, în vârstă de patru ani, pe nume Jack.

În anul 2018, Rosie Huntington mărturisea că de abia așteaptă momentul în care se va mărita cu Jason Statham, precizând, totuși, că acest lucru nu reprezintă o prioritate pentru ei, deoarece, oricum, sunt fericiți.

“De abia așteptăm momentul. Însă nu este o prioritate pentru noi, suntem fericiți. Cred că va fi mai amuzant să o facem când copilul va fi mai mare și se va putea implica. Ne-am concentrat pe muncă foarte mult, apoi a apărut Jack. Cu siguranță vorbim despre asta și de abia așteptăm”, a spus Rosie Huntington, în urmă cu patru ani.