Frumoasa interpretă Ionela Covali a luat o pauză de la muzică pentru a se dedica în totalitate rolului de mamă. Chiar dacă este la prima experiență, Ionela are alături familia care o ajută mult. Zilele trecute, micuțul Damir a primit taina sfântului botez alături de 12 perechi de nani, rude și prieteni de familie. Sărbătoarea a continuat la un restaurant din capitală, unde proaspeții părinți au organizat prima petrecere în cinstea micuțului Damir în vârstă de aproximativ 3 luni.
”Au fost și zânele ursitoare care i-au hărăzit lui Damir mult noroc și un destin fericit. Am primit o plăcere enormă alături de toți invitații acestei petreceri. Damir a fost băiețel cuminte și le-a permis părinților să se distreze pe cinste, în timp ce el a dormit toată seara dulce! I-am urat și noi mult noroc, prosperitate, înțelepciune, fericire, și i-am mulțumit Domnului pentru că ni l-a dat!”, a menționat pentru MamaPlus.md bunica Mirela Covali.
Printre invitații la petrecerea micuțului a fost și interpreta Dianna Rotaru, care a fost și moderatoarea serii.
Menționăm că Ionela Covali este căsătorită din vara anului 2019.