Secţia de Internare a Maternităţii de la Institutul Mamei şi Copilului (IMC) a fost complet reparată şi modernizată, în cadrul campaniei Renaşte Moldova.
Vlad Plahotniuc, patronul Fundației Edelweiss, care desfășoară campania Renaşte Moldova, şi medicul Ștefan Gațcan, directorul Institutului Mamei și Copilului, au tăiat panglica la evenimentul de inaugurare a secţiei nou renovate. Prezenţi la eveniment au fost zeci de medici, beneficiari, mame, dar şi susținători ai proiectului, care au contribuit cu donații mai mari sau mai mici în cadrul campaniei naționale de colectare de fonduri.
“Atunci când am pornit acest proiect, am avut un obiectiv: să le oferim mamelor care vin să nască aici condiţii decente, să le arătăm prin asta că le respectăm şi că le preţuim. Modernizarea IMC este o promisiune pe care personal i-am făcut-o şi soţiei mele, care aici mi-a adus pe lume doi puşti. I-am promis că acest centru va arăta cândva mai bine. Am făcut o promisiune şi doctorilor de aici pe care îi cunoşteam, că vor munci în condiţii mai bune”, a declarat Vlad Plahotniuc.
“Sunt foarte mândru că astăzi putem vorbi de un prim succes al campaniei Renaşte Moldova. Aici, la secţia de internare, este poarta acestei maternităţi şi prima verigă în succesul tratamentului pentru femeile care vin aici”, a declarat Ştefan Gaţcan.
Lucrările de renovare au schimbat profund aspectul şi calitatea condiţiilor din secţia de Internare a Maternităţii IMC. Pacientele intră într-un hol de aşteptare primitor, dotat cu mobilier nou şi beneficiază de confort şi condiţii moderne de tratament, în cele şapte saloane şi cabinete proaspăt renovate.
Prin deschiderea secţiei de Internare, s-a încheiat cu succes prima etapă a lucrărilor de renovare şi modernizare care au loc la maternitate, finanţate din donaţiile colectate în cadrul campaniei sociale Renaşte Moldova.
Ideea acestei campanii pentru modernizarea maternității i-a aparţinut lui Vlad Plahotniuc şi a fost pusă în practică prin fundaţia sa de caritate, Edelweiss. Până acum, oameni obişnuiţi, precum şi personalităţi din Moldova şi din străinătate, preşedintele Nicolae Timofti, speakerul Igor Corman, Guvernul României, oameni de afaceri şi de cultură s-au alăturat campaniei şi au transmis donaţii sau mesaje de susţinere.
Vlad Plahotniuc a dat asigurări că întreaga sumă necesară finalizării lucrărilor la IMC va fi colectată şi le-a mulţumit, totodată, celor care au sprijinit campania până acum.
În continuare, o nouă etapă de colectare de fonduri va avea loc pe 19 octombrie, în cadrul unui telemaraton găzduit de îndrăgita Andreea Marin, la Publika Tv.