mamaplus

Instituțiile medicale din țară vor fi dotate cu echipament performant

-
//
17.02.2023

Guvernul Republicii Moldova anunță că mai multe dispozitive medicale, necesare pentru acordarea serviciilor de reabilitare post-COVID, precum și echipamente de imagistică prin rezonanță magnetică vor fi procurate pentru instituțiile medicale din țară. De asemenea, urmează a fi îmbunătățită infrastructura Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

mamaplus

În acest sens, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, amendarea acordurilor de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, semnate la 28 aprilie 2020 și 9 august 2021. Astfel, mijloacele financiare vor fi redirecționate spre acoperirea necesităților imediate ale sistemului de sănătate, în scopul consolidării capacităților acestuia. 

Respectiv, 10,3 milioane de euro vor fi realocate pentru transport, echipamente pentru spital și echipamente de protecție personală.

De asemenea, termenul de implementare a proiectelor va fi extins cu 11 luni, având în vedere timpul necesar pentru realizarea noilor activități planificate.