Meteorologii au emis un nou Cod Galben de îngheț, valabil pentru 8 și 9 aprilie. Potrivit sinopticienilor, în orele nocturne și ale dimineții se vor menține înghețuri la suprafața solului și izolat în aer cu intensitatea de -1..-5°С .
Riscuri: Este posibilă vătămarea butonilor florali, florilor şi rodului la culturile pomicole, mugurilor desfăcuți şi inflorescențelor la vița-de-vie, plantelor răsărite (porumb, fasole, cartof, mazăre, tutun) şi răsadului de legume.
Se recomandă:
- utilizarea metodei fumigației, care diminuează scăderea temperaturii în stratul de aer de la suprafața solului în orele matinale;
- folosirea irigării, pentru a reduce din intensitatea răcirii radiative a suprafeței terestre;
- ventilarea aerului - proces care împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului;
- încălzirea directă a aerului cu ajutorul unor instalații speciale emițătoare de radiații infraroșii.
Sursa