Autoritățile din Chișinău se gândesc să închidă secția cu profil COVID-19 deschisă în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, după ce în ultimele săptămâni, se atestă o diminuare a numărului de infectări cu coronavirus.
Anunțul a fost făcut de către primarul general al Capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței de astăzi.
Potrivit lui Ceban, deocamdată nu a fost luată o decizie finală, însă se discută ca această instituție să nu mai interneze pacienți infectați cu noul coronavirus.
„Analizăm sistarea în Spitalului Clinic municipal Sfântul „Arhanghel Mihail”, și revenirea la abordarea de până la COVID a acestei instituții spitalicești. Prioritatea în 2021 rămâne vaccinarea”, a declarat Ceban.
Pe de altă parte, edilul susține că în următoarea perioadă am putea avea noi explozii de COVID-19 sau chiar apariția unor noi tulpini.
Amintim că până în present trei spitale din capitală au anunțat că nu vor mai interna pacienți infectați cu COVID-19. Este vorba despre Spitalul Clinic Municipal De Copii "Valentin Ignatenco", precum și spitalele Clinice Municipale „Gheorghe Paladi” și „Sfânta Treime”.