mamaplus

Încă o medalie pentru R. Moldova la Campionatul European de lupte

-
//
27.05.2024

Republica Moldova a obținut încă o medalie de bronz la Campionatul European de lupte rezervat sportivilor sub vârsta de 23 de ani, care s-a desfășurat la Baku, Azerbaidjan, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

mamaplus

Performanța aparține Maestrului Internațional al Sportului, Ion Demian, care l-a învins în finala mică pe ucraineanul Denys Sahaliuk cu 16-6 și a completat podiumul de premiere în categoria de greutate de până la 92 kg, transmite Știri.md.

Aceasta este a treia medalie de bronz cucerită de luptătorii moldoveni de stil liber la ediția din acest an a Campionatul European de lupte, U-23. Ceilalți doi sportivi medaliați sunt Serghei Cîlcic (65 kg) și Constantin Chirilov (70 kg).

„De menționat că lotul național de lupte libere s-a clasat pe locul trei printre națiuni în cadrul acestei competiții. Totodată, naționalele de lupte greco-romane și cele de lupte feminine sau clasat pe locurile patru în clasamentul pe națiuni”, notează Ministerul Educației, transmițând felicitări sportivilor, antrenorilor și staff-ului tehnic care au contribuit la obținerea unor astfel de rezultate remarcabile.