Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Igor a dezvăluit mai multe noutăți din viața sa personală, dar și profesională. Vestea cea mare a fost așteptată de toată lumea, pentru că recent artistul a spus că trăiește o poveste de dragoste intensă și frumoasă cu cea de-a doua sa soție.
Igor Stribițchi este acum tatăl unei micuțe de doar câteva zile, pe care a numit-o frumos: Luiza.
„Da, am devenit tătic şi nu mi-e teamă să spun acest lucru, pentru că probabil e cea mai mare realizare a mea. Am o fetiţă, pe nume Luiza. Sunt cel mai fericit, pentru că asta mi-am dorit, de fapt, cel mai mult. Sper că această realizare a noastră îmi va da puteri să merg înainte, ca să cred în mine şi în familia mea. Fetița seamănă cu mine. E mică, nu e clar, dar toţi, care au văzut-o, spun că seamănă cu mine”, a spus interpretul.
Totodată, Igor a menționat și faptul că după 13 ani de activitate, părăsește trupa Akord. Artistul își va continua cariera muzicală în varianta solo, iar recent și-a lansat primul său album și videoclip, cu noul său nume scenic – Igor Strib.
Sursa: mamaplus.md