mamaplus

Igor Cuciuc își mai dorește un copil: ”Dacă ar fi un băiețel, aș fi în al nouălea cer”

-
//
25.01.2022

Interpretul de muzică populară Igor Cuciuc este un artist îndrăgit și un tată devotat. Deși și-a pierdut tatăl anul trecut, artistul spune că viața merge mai departe și încearcă să găsească puteri pentru a-și continua activitatea. Mai mult, el speră ca în curând să-și mărească familia și a menționat că își dorește foarte mult un băiețel.

”Sper ca acest an să fie un an bun pentru noi. Se spune că dacă treci peste momente mai grele, vine și o zi frumoasă. Sper ca în familia Cuciuc încă va veni ziua cea importantă. Eu am insistat mai mult. Dacă ar fi un băiețel, aș fi în al nouălea cer. Eu optez pentru nume tradiționale, dar soția pentru nume mai moderne, dar sigur că o să-i pună un nume românesc.”, a mărturisit Igor Cuciuc în cadrul unui interviu pentru Telemagazin.

Artistul în vârstă de 38 de ani spune că deocamdată cea mai mare alinare a sa este fiica sa în vârstă de 14 ani, cu toate că își dă seama că în curând își va lua zborul de la casa părintească. Interpretul a precizat că Andreea își va continua studiile peste hotare și urmează să facă o alegere între universitățile din Cluj sau Moscova. El spune că are o mare frică în ceea ce privește această schimbare, mai ales pentru că va rămâne fără un copil în casă.

”Fata o cresc tot pentru un iubit care o să-mi aducă nepoți și nepoate. Mă tem cel mai tare, că o să plece din casa mea și atunci o să-mi plângă inima pentru că nu o să am pe cine sfătui atât de des, nu o să pot cânta cu ea duete. O să trebuiască să-mi mai fac o fată și un băiețel.”, susține Igor Cuciuc.

Artistul este un optimist convins și spune că cel mai mult își dorește ca anul 2022 să-i aducă vestea cea mare și mult așteptată.

mamaplus