Urmează o săptămână destul de complicată din punct de vedere emoțional, pentru că va fi foarte greu să ajungem pe aceeași lungime de undă cu cei din jur și poate fi un moment al marilor încheieri. Sunt lecții importante în dragoste pe care le avem de trăit acum. Să vedem în continuare prognoza astrală pentru fiecare semn zodiacal în parte.
BERBEC: Cei născuți în zodia Berbec vor observa că încep ușor, ușor să-și recapete energia, vitalitatea, puterea de muncă și se vor dedica cu mai multă determinare atingerii scopurilor, vor fi mai puși pe treabă și se vor simți mai odihniți. Din păcate, nici în plan sentimental lucrurile nu vor fi mai roz pentru că vor avea parte de tensiuni cu partenerul de viață, nu se vor simți înțeleși, vor fi dezamăgiți de atitudinea acestuia, vor simți că ei oferă prea mult și de aceea, dacă până acum nu au avut curaj să încheie o relație care nu funcționează, acum o pot face.
TAUR: Posibil ca cei care au avut de-a face cu probleme de sănătate și stări de anxietate în ultima perioadă să le depășească acum. La locul de muncă pot apărea unele tensiuni cu colegii, frustrări și nemulțumiri legate de activitatea lor. Nu este exclus să iasă la suprafață chiar secrete despre partener, să afle informații care să-i șocheze.
GEMENI: Cei născuți în zodia Gemeni au parte de blocaje și frustrări sentimentale, iar relațiile care nu sunt solide, mature și în care partenerii nu-și asumă aceleași responsabilități se pot încheia. Pot ieși la suprafață infidelități, aventuri extaconjugale, se pot face reproșuri și toate aceste nemulțumiri pot afecta poveștile de dragoste. Există și șansa ca tot acest context să aducă transformări profunde în cazul unor nativi. Se întrevăd tensiuni și în relațiile cu copiii sau în dialoguri despre copii.
RAC: Nativii se pot îndoi de partener, pot pune sub semnul întrebării maturitatea și seriozitatea acestuia și pot avea parte de transformări în cuplu, de discuții profunde. Tensiuni și nemulțumiri pot apărea și în relațiile cu colaboratorii. Cei care sunt implicați în diferite proiecte pot fi luați prin surprindere de vești legate de acestea și s-ar putea să fie nevoie să se implice mai mult.
LEU: Cei născuți în zodia Leu trebuie să fie mai atenți la dialogurile de la locul de muncă pentru că pot da naștere cu ușurință tensiunilor cu colegii, mai ales din cauza faptului că li se pare că nu sunt luați în seamă, că ideile lor sunt ignorate și limitarea comunicării le va creea frustrări. Mulți Lei simt că nu fac ceea ce le place și asta le adâncește nemulțumirea. Este o perioadă bună să vadă ce anume trebuie să schimbe în această direcție, mai ales că și schimbările legate de stil de viață sunt necesare. Este nevoie de mai multă odihnă și mai multă responsabilitate față de sănătate.
FECIOARĂ: Mulți nativi vor simți că nu-și pot pune creativitatea, talentele în valoare așa cum și-ar dori. Atenție și la cheltuieli, la investiții care pot aduce pierderi. Săptămâna aceasta, nativii se pot aștepta la fel și fel de vești și dialoguri neașteptate care pot aduce cu sine critici, reproșuri. Nu este momentul cuvintelor dure pentru că se vor uita greu. Nativii par să nu aibă idealuri comune cu persoana iubită, să nu privească spre aceeași direcție de evoluție a relației. Tot acum pot apărea nemulțumiri și în relația cu copiii și va fi nevoie de mai multă responsabilitate.
BALANȚĂ: Nativii se pot simți limitați în activități, se simt frustrați în legătură cu un context care vizează familia sau locuința, un bun de patrimonoi și pot duce mai ușor lucrurile la extrem. Sunt conflictuali și pot da ultimatumuri. Este nevoie de mai multă maturitate și responsabilitate, dar și diplomație și înțelegere în toate acțiunile pe care le întreprind. În cuplu pot afla informații neașteptate despre partener, pot ieși la suprafață relații extraconjugale și infidelități.
SCORPION: Cei născuți în zodia Scorpion pot fi frământați de trecut, de o poveste de dragoste, de o fostă relație cu care ar dori să ia legătura, însă fie sunt restricționați, limitați de un context, fie nu primesc înapoi răspunsul așteptat. Se pot aștepta la răsturnări de situație în dialoguri, la vești șocante. Comunicarea în cuplu poate fi tensionată sau pot fi surprinși de niște cuvinte aruncate la nervi de partener. Se cere o mai mare atenție la sănătate, dar și la deplasări.
SĂGETĂTOR: Va fi o săptămână a frământărilor interioare, a stărilor anxioase, în care trecutul poate reînvia, se pot reactiva răni, traume, frici, abia din weekend contextul reușind să se mai îmbunătățească. Posibil să fie surprinși de un dialog cu cineva din trecut sau să revină asupra unei decizii luate în lunile trecute. În plan profesional, un proiect poate aduce multe frustrări și limitări, iar relațiile cu cei implicați, fie că sunt prieteni cu nativii sau nu, pot fi tensionate.
CAPRICORN: Nativii se pot simți limitați în atingerea obiectivelor, pot simți frustrări legate de carieră și de direcția pe care se află. Va fi nevoie de mai multă diplomație și tact în relațiile cu superiorii, dar și de mai multă responsabilitate față de scopurile lor pentru că tot acest context îi poate determina să facă schimbări importante. Pot primi vești neașteptate de la prieteni, pot fi luați prin surprindere de un context relațional, chiar sentimental. O serie de activități care vizează casa și familia se pot înlesni acum.
VĂRSĂTOR: Cei născuți în zodia Vărsător pot primi vești și informații neașteptate legate de sectorul profesional, iar nativii sunt sfătuiți să nu devină conflictuali cu superiorii. Totodată, este recomandat să fie mai atenți la imaginea lor. Posibil să fie nevoiți să revină la niște decizii luate luna trecută legate de carieră și este absolut necesar să găsească echilibrul între familie și profesie pentru ca lucrurile să meargă bine.
PEȘTI: Cei născuți în zodia Pești pot avea parte de frustrări financiare din cauza unui proiect în care sunt implicați și care nu dă roade. Se pot accentua fricile financiare, teama de a pierde ceva și trebuie să fie foarte atenți la acțiunile pe care le întreprind în acest sector de viață. Posibile tensiuni cu prietenii sau în cuplu din cauza unei aventuri, infidelități. Unii nativi pot fi tentați să calce strâmb, însă li se cere maturitate. Săptămâna aceasta pot primi vești neașteptate, informații surprinzătoare, posibil legate de o călătorie, un curs, o diplomă sau chiar sosite din străinătate.