mamaplus

Horoscopul săptămânii 14-20 septembrie 2020: Perioadă favorabilă pentru Lei și Fecioare

-
//
14.09.2020

Este o săptămână în care deciziile se vor lua greu, vom fi nehotărâți, nemulțumiți de negocieri și este foarte probabil să intrăm în conflicte cu autoritățile statului sau cu autoritățile din viața noastră. Se recomandă mai multă prudență în deplasări. Vezi în continuare predicțiile astrale pentru fiecare semn zodiacal în parte.

BERBEC: Cei născuți în zodia Berbec vor fi foarte tensionați în zona sentimental-relațională, iar nativii pot isca un scandal din orice motiv. Relațiile aflate la început s-ar putea încheia brusc dacă nativii nu dau dovadă de înțelepciune și toleranță. Posibile nemulțumiri, surprize neplăcute legate de bani, cheltuieli neașteptate. Luna Nouă le va aduce nativilor noi începuturil legate de sarcinile zilnice, profesionale, noi etape la job, ocazia de a-și îmbunătăți stilul de viață și, totodată, cei care-și caută un nou loc de muncă ai șanse mari de angajare.

TAUR: Este o perioadă a transformărilor interioare, de principii și mentalități pentru cei născuți în zodia Taur. Nativii au parte de noi începuturi în dragoste, au ocazia de a trece la un nou nivel într-o relație, însă mare atenție în cazul celor singuri care se pot îndrăgosti la prima vedere și absolut necontrolat. Nativii vor simți nevoia să aibă mai mult timp liber, să se relaxeze mai mult, să lase în spate ceva ce i-a durut, și pot face modificări în acest sens. Posibile tensiuni la locul de muncă, cu colegii, dar și cu părinții din cauza nonconformismului și a dorinței de libertate a nativilor.

GEMENI: Nativii vor fi destul de conflictuali cu cei din jur și pot spune multe lucruri negândite care pot deranja pe ceilalți. În cuplu se pot isca tensiuni chiar de la bani. Pe de altă parte, va domina o stare de confuzie și de nemulțumire, chiar teamă, pe care Gemenii vor încerca să o ascundă cât mai bine. Se întrevăd vești și informații surprinzătoare pe care nativii le pot primi în această perioadă.

RAC: Cei născuți în zodia Rac pot avea parte de conflicte și neînțelegeri în familie și pot face reproșuri, pot aduce acuze și pot găsi vinovați pentru situații din prezent. În unele cazuri este posibil ca părinții să nu fie de acord cu relația nativilor sau să intervină în căsnicia acestora. Pe de altă parte, nici relațiile de prietenie nu vor trece neobservate și este posibil să apară și aici tensiuni și chiar rupturi. Este momentul să analizeze ce anume îi face atât de conflictuali și să lucreze mai mult cu ei înșiși.

LEU: Nativii se pot aștepta la noi începuturi, la noi oportunități de a face bani, de a-și stabiliza bugetul. Toate astea se vor petrece într-un context profesional destul de tensionat și nu vor lipsi surprizele legate de carieră, de imagine, de funcția lor, certurile cu superiorii. Mulți nativi își vor cere drupturile, pentru că vor avea senzația că depun prea mult efort în activitățile zilnice. Se recomandă prudență în dialog pentru că reacțiile acide pot fi taxate. Totodată, este bine ca nativii să țină cont că sunt destul de confuzi în gândire și nu este momentul să ia decizii radicale.

FECIOARĂ: Cei născuți în zodia Fecioară au parte de Luna Nouă întocmai în semnul lor și acest aspect va veni cu șanse și oportunități pentru nativi, atât în plan personal, relațional, cât și profesional, va veni cu schimbări legate de stil de viață, de program și nativii vor reuși să-și îmbunătățească considerabil destinul. Se cere mai multă atenție la deciziile financiare, la negocieri parteneriale, pentru că pot fi ușor confuzi. În unele cazuri, pot face cheltuieli nesăbuite și recomandarea este să se evite excesele.

BALANȚĂ: Reprezentanții acestui semn zodiacal vor avea parte de o perioadă tensionată, vor trece prin fel și fel de gânduri, confuzii, pot fi destul de iraționali în decizii și se vor frământa pentru orice, având darul să facă o adevărată furtună într-un pahar cu apă. Comunicarea cu cei din jur va fi dificilă, pot apărea certuri în familie, iar Luna Nouă le poate pune în față situații din trecut pe care le-au abordat superficial, mai ales probleme de sănătate mai vechi care vor necesita rezolvare acum.

SCORPION: Aceștia sunt sfătuiți să evite deciziile în această perioadă, mai ales cele financiare, pentru că pot fi confuzi, pot calcula greșit, se pot entuziasma într-un context care se va dovedi fals. În plus, una gândesc și alta spun și nu va fi ușor să obțină beneficii în urma unui dialog sau negociere. Tensiunile cu superiorii vor fi la ordinea zilei și în afaceri și colaborări pot apărea rupturi. Luna Nouă poate aduce o nouă etapă a unei relații de prietenie sau chiar o nouă etapă într-un proiect de grup, poate șansa de a se afirma, de a-l promova.

SĂGETĂTOR: Cei născuți în zodia Săgetător au parte de noi începuturi în carieră, noi ocazii de afirmare, unii nativi pot fi propuși într-o nouă funcție, însă toate acestea nu se vor dovedi și mulțumitoare în plan financiar pentru nativi. Viziunea lor asupra muncii este alta, principiile lor de funcționare sunt altele, la fel și visele și locul de muncă pare să-i înhibe în evoluție și nicidecum invers. De evitat împrumuturile. Totodată, tensiunile în grupul de prieteni vor exista și nativii pot fi foarte confuzi cu privire la o astfel de relație.

CAPRICORN: Nativii vor avea parte de conflicte cu superiorii și sunt sfătuiți să evite complet deciziile profesionale, legate de carieră pentru că le pot regreta ulterior. În plan sentimental pot avea parte de unele surprize mai neplăcute care pot aduce pierderi și transformări interioare. Luna Nouă va aduce totuși ocazia de a-și analiza din alt unghi principiile de viață, mentalitățile după care funcționează, idealurile pe care le au și astfel să facă tot ce le stă în putință pentru a-și îmbunătăți viața și pentru a evolua.

VĂRSĂTOR: Nativii sunt foarte confuzi cu privire la principiile de viață pe care le au, cu privire la evoluția lor și simt că bat pasul pe loc, că nu pot progresa. Posibile tensiuni în relațiile de lungă durată, schimbări bruște, neplanificate. Luna Nouă va aduce ocazia unor dialoguri pe teme financiare și posibilitatea de a rezolva o situație ce ține de o moștenire, un bun de patrimoniu. În unele cazuri, se poate pune problema unor noi începuturi legate de finanțele comune cu partenerul de viață.

PEȘTI: Relația cu partenerul poate trece la un alt nivel și, de asemenea, o relație profesională, o colaborare sau un parteneriat de afaceri poate avansa. Pe de altă parte, unii nativi pot fi confuzi cu privire la o aventură avută, la o relație extraconjugală pe care nu vor ști unde să o încadreze. Atenție la surprizele care pot apărea la locul de muncă, la vești și informații care pot surprinde, dar și la tendința de a fi prea liberi și direcți în dialog.