Luna martie ne va reaminti cât de important este să acceptăm schimbarea în viața noastră. Universul este aici pentru a ne învăța lecții importante și a ne îndemna să ne continuăm drumul în viață. Acum este momentul să facem schimbările pe care ni le dorim. Vezi în continuare prognoza astrală a lunii martie pentru fiecare semn zodiacal în parte.
BERBEC: Lecția pe care trebuie să o înveți: să ai mai multă răbdare cu cei din jur. Prima lună a primăverii vine cu lecții importante pentru tine. Trebuie să înveți să fii mai răbdătoare și mai înțelegătoare cu oamenii din jurul tău și să le permiți să fie ei în ritmul lor. Nu îi mai grăbi și nici nu mai încerca să îi schimbi. Ia în considerare că nu toată lumea se mișcă cu aceeași viteză ca tine. Pe plan sentimental, astrele îți pregătesc surprize foarte frumoase.
TAUR: Lecția pe care trebuie să o înveți: nu neglija lucrurile importante de dragul carierei. Încearcă să nu fii prea dură cu tine când vine vorba de îmbunătățiri în viața profesională. Ia-o treptat, lucrurile nu se întâmplă peste noapte. De asemenea, încearcă să găsești un echilibru între carieră și planul personal. Nu neglija celelalte aspecte importante ale vieții tale pentru că va veni un timp în care vei regreta că ai muncit atât de mult.
GEMENI: Lecția pe care trebuie să o înveți: ascultă-ți instinctul. În această perioadă este posibil să fii nevoită să faci câteva schimbări neașteptate și destul de importante în ceea ce privește viața profesională. Universul îți spune ca de data aceasta să nu asculți ce îți spun oamenii din jur; lasă-te condusă de intuiție, alege cu sufletul. Tu știi cel mai bine ce ai de făcut.
RAC: Lecția pe care trebuie să o înveți: găsește timp și pentru tine. Ești mereu prinsă cu tot felul de lucruri, situații, întâmplări ce nu te lasă să îți dai seama dacă ești pe drumul cel bun sau dacă ești cu adevărat fericită. Încearcă să iei o pauză de la tot și să te concentrezi asupra ta. Petrece timp cu tine, descoperă-te, pune-ți întrebările potrivite pentru a înțelege ce ai de făcut pe viitor.
LEU: Lecția pe care trebuie să o înveți: nu te mai stresa din fiecare lucru mărunt. Ești destul de aglomerată și stresată la locul de muncă și; te concentrezi doar pe detalii, așa că îți este greu să vezi lucrurile în ansamblu și să poți lua deciziile potrivite. Universul te sfătuiește să faci un pas în spate și să încerci să nu îți mai faci atât de multe griji pentru niște lucruri care nici nu vor mai conta peste ceva timp.
FECIOARĂ: Lecția pe care trebuie să o înveți: trebuie să fii mai prudentă pe plan financiar. Este posibil să te uiți la viața financiară și să te simți puțin frustrată sau descurajată. Acordă-ți timp pentru a explora opțiunile pe care le ai la dispoziție și care te pot ajuta să faci o schimbare pozitivă în această situație. Ai încredere în abilitățile tale, vei reuși să rezolvi și aceste probleme.
BALANȚĂ: Lecția pe care trebuie să o înveți: este momentul să te pui pe primul loc. Încearcă să nu te mai stresezi atât de mult de ce spun, fac sau aleg oamenii din jurul tău. Viața ta nu depinde de ei, ci de tine. În luna martie trebuie să înveți să te pui pe primul loc, să te alegi pe tine iar și iar, de fiecare dată, să te iubești necondiționat și, cel mai important, să te faci fericită.
SCORPION: Lecția pe care trebuie să o înveți: nu mai poți schimba trecutul, prezentul este singurul care contează. Nu te mai întoarce în trecut pentru că nu mai poți schimba nimic de acolo. Închide acea ușă dificilă și alege să mergi mai departe cu viața ta. Concentrează-te asupra momentului prezent pentru că acum poți fi fericită cu adevărat. Trăiește AICI și bucură-te cu tot sufletul de ACUM.
SĂGETĂTOR: Lecția pe care trebuie să o înveți: uneori trebuie să faci compromisuri în relațiile cu cei din jurul tău. În această lună alegi să ai mai multă grijă de relațiile pe care le ai cu cei dragi. Investești timp, sentimente, emoții și stări frumoase pentru că vrei ca totul să meargă bine și ai o conexiune sinceră și matură cu oamenii iubiți. Nu uita de compromisuri, și acestea sunt extrem de importante.
CAPRICORN: Lecția pe care trebuie să o înveți: nu te stresa prea mult pentru ceea ce nu contează. Ești prea concentrată asupra fiecărui detaliu mărunt și ajungi și pierzi lucrurile care contează cu adevărat. În luna martie, Universul își dorește să schimbi acest obicei de-al tău și să înveți să te bucuri cu tot sufletul de viața pe care o trăiești, încercând să apreciezi mai mult momentele în care sufletul îți este fericit și liniștit.
VĂRSĂTOR: Lecția pe care trebuie să o înveți: ai încredere în tine, ești pe drumul cel bun. Este posibil ca în luna martie să faci câteva schimbări importante în ceea ce privește viața personală. Indiferent de ce zic oamenii din jurul tău, încearcă să te lași condusă de intuiție pentru că inima ta știe cel mai bine de ce are nevoie pentru a fi fericită. Permite-ți să fii egoistă și să te pui pe primul loc. Tu ești cea mai importantă.
PEȘTI: Lecția pe care trebuie să o înveți: trebuie să te adaptezi schimbărilor. Treci printr-o perioadă destul de interesantă în ceea ce privește viața personală. O grămadă de schimbări neașteptate te iau prin surprindere și îți pot da planurile peste cap. Având în vedere că totul se întâmplă cu voia Universului, ție nu îți rămâne decât să faci un pas în spate și să îi permiți destinului să îți arate drumul pe care trebuie să mergi.