mamaplus

Horoscopul lunii aprilie 2021: Scorpionii și Săgetătorii sunt norocoșii acestei perioade

-
//
01.04.2021

Horoscopul lunii Aprilie 2021 vine cu vești bune pentru nativii din zodia Gemeni, Scorpion și Săgetător. Datorită influenței planetei Venus, considerată și planeta dragostei și a romantismului, persoanele singure se vor simți încurajate să înceapă noi relații. Cele care trăiesc deja povești de dragoste, au șanse mari să își consolideze relația cu partenerul de viață.

BERBEC: Berbecii sunt semne zodiacale îndrăznețe, cunoscute pentru spiritul lor luptător și pentru faptul că obțin (aproape) întotdeauna ce își doresc. Conform horoscopului lunii aprilie 2021, aceste particularități se vor accentua în următoarea perioadă. Dacă exagerezi, sunt șanse mari să cazi în extrema opusă. Nu strică să le amintești celor din jur cât de mult contează pentru tine, mai ales dacă ai senzația că ai sărit calul în unele situații.  

TAUR: În luna aprilie, Taurilor li se recomandă să își canalizeze energia asupra propriei persoane. Dacă în ultima vreme te-ai neglijat și i-ai pus pe ceilalți pe primul plan, acum e un moment oportun să te gândești la tine. Încearcă să îți organizezi programul în așa manieră încât, la final de zi, să ai timp să te relaxezi. Poate a venit momentul să îți faci acel abonament la sala de sport pe care îl tot amâni de ceva vreme. N-ar strica să planifici o scurtă escapadă în natură. Te va ajuta să îți recapeți puterile și să îți pui ordine în gânduri.

GEMENI: Gemenii adoră să socializeze, iar distanțarea socială i-a supus la grele încercări. Cu planeta Venus prezentă în sfera relațiilor, este posibil să îți găsești jumătatea. Ești dornică să interacționezi cu oamenii, iar aprilie este o lună în care genul acesta de acțiuni sunt favorizate. Detești să stai închisă în casă, însă în următoarea perioadă te simți inspirată și găsești noi modalități prin care te poți distra. Firea ta creativă te va ajuta să scapi de monotonie, iar în compania persoanei potrivite ai toate șansele să îți recapeți echilibrul.

RAC: Horoscopul lunii aprilie 2021 le recomandă nativilor Raci să acorde o atenție deosebită relației de cuplu. Ești nesigură atunci când vine vorba despre partenerul de viață. Simți nevoia să primești asigurări și garanții, iar promisiunile nu îți mai sunt suficiente. Prezența lui Marte în sfera dragostei nu simplifică lucrurile pentru tine. Comunicarea este cheia. Conform astrologilor, eficient este să ai o discuție serioasă cu omul de lângă tine și să îi semnalezi care sunt nevoile tale reale. Ai grijă, însă! E important să păstrezi un echilibru și să nu ceri mai mult decât poate acesta să îți ofere. 

LEU: Leii au capacitatea de a străluci chiar și în cele mai dificile momente. Perioada de izolare nu ți-a plăcut, însă acum găsești puterea de a te pune în valoare. Ai capacitatea de a lăsa trecutul în urmă. Te focusezi pe ceea ce este cu adevărat important pentru tine acum: familia. Dacă începutul de an a fost despre muncă și proiecte profesionale, acum decizi că e cazul să nu îi mai neglijezi pe cei care te-au susținut necondiționat. Ai învățat să delimitezi planul personal de cel profesional, iar acum e momentul să te bucuri de liniște în sânul familiei. 

FECIOARĂ: Nativii din zodia Fecioară debordează de energie și dorință de a îi ajuta pe cei din jur. Știi ce să spui și când să spui, iar diplomația ta este apreciată la locul de muncă. Colegii se bazează pe tine și îți cer sfatul atunci când se află în dificultate, iar încrederea lor în tine nu poate decât să te bucure. Cu planeta Venus prezentă în zona relațiilor personale, te simți împăcată cu tine, motiv pentru care reușești să îți înțelegi partenerul de viață și nu mai simți nevoia să îl critici și să îi analizezi fiecare pas. Ești conștientă de capacitatea ta de soluționa lucruri, iar în aprilie toate demersurile tale își ating mai ușor și mai rapid scopul.

BALANȚĂ: Horoscopul lunii aprilie 2021 vine cu noutăți în plan emoțional pentru Balanțe. Ai oportunitatea să îți sporești latura creativă în această perioadă. În plus, dacă reușești să îți aloci timp pentru tine, vei ajunge să realizezi că viața este frumoasă și interesantă. Datorită Soarelui prezent în sfera relațiilor și emoțiilor, ai curajul să experimentezi și îți dorești să lupți pentru a obține ce îți dorești în viața de cuplu. Dacă aspiri să pui în practică o activitate creativă, acum e șansa ta să o faci. Planetele s-au aliniat, iar orice demers creativ va fi încununat de succes.

SCORPION: Prima jumătate a lunii aprilie este benefică pentru Scorpioni. Te simți bine și asta se vede! Oamenii din jurul tău îți remarcă pofta de viață și energia pozitivă pe care o emani. Cu un efort minim, arăți spectaculos, iar farmecul tău este imposibil de ignorat. Sunt șanse să îți găsești jumătatea, mai ales că planeta Venus veghează asupra ta până pe 22 Aprilie. În plus, ești organizată și reușești să iei decizii inspirate. Evită totuși să faci schimbări radicale. 

SĂGETĂTOR: Nativii din zodia Săgetător sunt norocoșii horoscopului lunii aprilie 2021. Jupiter îți veghează pașii în această perioadă, motiv pentru care te bucuri de succes în plan profesional. Muncești mult, însă tot efortul depus te duce cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor stabilite la începutul anului. Ai norocul să atragi în jurul tău oameni frumoși și să legi noi prietenii. Prezența lui Mercur te împinge spre reflecție și realizezi că ai lăsat neterminate unele planuri care țin de viața personală. 

CAPRICORN: Nativii din zodia Capricorn debordează de energie. Te simți revigorată și dornică să te implici în noi proiecte. Fie că este vorba despre sarcini ce țin de locul de muncă sau despre activități sportive, reușești să le bifezi pe toate cu succes. Este recomandat să faci apel la diplomație atunci când simți că discuțiile cu cei din jur devin acide. Știm, ești încăpățânată, dar încearcă să îți dozezi sarcasmul și evită să argumentezi în exces. N-ar strica să îți faci o listă cu obiective pe care să îți propui să le atingi până la finalul lunii aprilie. 

VĂRSĂTOR: A venit vremea marilor decizii pentru Vărsători. Este momentul să te decizi asupra lucrurilor pe care le-ai tot amânat până acum. Nu îți lua angajamente pe termen lung, însă încearcă să găsești soluții pentru problemele cu adevărat arzătoare. Nu îți neglija sănătatea. E un moment bun să îți faci câteva programare la doctor și să acorzi mai multă importanță acestui aspect. Atenție mare la economii. Nu e un moment bun să faci investiții costisitoare. 

PEȘTI: Previziunile astrale vin cu vești bune pentru nativii din zodia Pești. Potrivit horoscopului, te numeri printre nativii răsfățați ai lunii aprilie. Te simți bine în pielea ta și acorzi o atenție deosebită modului în care arăți. Nu excluzi din planurile tale o posibilă schimbare de look. Prietenii îți sunt aproape și te susțin atunci când te simți depășită de situație. Nu e o lună benefică pentru angajamente pe termen lung, însă nu ar strica să te organizezi și să schițezi niște planuri de viitor. Poți începe acum să îți organizezi viitoarea vacanță. Sunt multe detalii de pus la punct și ai nevoie de timp pentru a face lucrurile ca la carte.