Mâine, pe 19 octombrie, în Grădina Botanică din capitală va avea loc o acțiune de plantare a unei alei de magnolii.
Organizatorii spun că vor planta 30 de puieți, astfel că locuitorii Chișinăului se vor putea bucura de o priveliște incredibil de frumoasă.
Cu siguranță, aleea de magnolii va atrage mulți vizitatori și va deveni un loc perfect pentru relaxare și plimbări în aer liber.
Magnolia este arbustul cu cele mai multe flori. Acesta nu are nevoie de udare, decât dacă traversăm perioade foarte secetoase. Chiar și așa, crește până la înălțimi de 8 – 10 metri, înflorind în special primăvara. Nu suportă tăierile, însă, dacă este plantată într-un loc luminos, ferit de vânt puternic și într-un sol afânat, va arăta foarte bine timp îndelungat.