Deși a trecut mai bine de un an de la frumosul eveniment, tânăra mamică, Gloria Gorceag, a făcut publice abia acum câteva imagini de la eveniment.
Anul trecut, pe 28 august, Gloria și soțul ei, producătorul Vitalie Catană, și-au încreștinat fiul.
Despre cum a fost această zi marcantă din viața familiei lor, Gloria a povestit în câteva rânduri pe contul ei de Instagram. „A trecut deja un an de la acea zi. Eu îi înțeleg pe părinții care își încreștinează copiii și în același timp, îi înțeleg și pe cei care n-o fac. Eu cu mâna pe inimă zic că ziua botezului în familia noastră a fost una specială.”, a spus interpreta.
Gloria Gorgeag și Vitalie Catană s-au căsătorit în luna iulie a anului 2017, iar anul trecut cei doi au devenit părinții unui băiețel pe care l-au numit Leo.
Sursa: stiridinmoldova.md