Câți părinți răsfoiesc o carte de ghicitori pentru copii, înainte de a o cumpăra? Câteva imagini au parvenit la adresa redacției Realitatea.md, în care au fost surprinse filele unei astfel de cărți.
Ghicitorile autorului Valentin Sângereanu ies în evidență vădit, iar mesajul acestora este departe de vârsta fragedă a copiilor.
„Ghicitorile s-au născut în timpuri îndepărtate, inițial având altă funcție decât cea de astăzi. Unii cercetători susțin că ele au fost folosite în oracole, alții demonstrează că ele ar deriva din limbajul convențional al oamenilor primitivi, care evitau să numească direct animalele, plantele și fenomenele naturii, considerate tabu din superstiție sau din alte cauze.
Spuse pe la șezători sau în toiul muncii în câmp, într-o clipă de răgaz, ghicitorile, de cele mai multe ori, au destinația de a deruta tocmai prin anumite asocieri pe cel care e pus să ghicească, spre a provoca hazul, a stârni veselia”, este mesajul autorului.
Cartea a fost editată de editura „Grafema Libris” și poate fi găsită în librării din Chișinău.
Sursa: realitatea.md