Povestea despre prima menstruație a unei moldovence a devenit virală pe site-urile de socializare. Maia povestește cu lux de amănunte cum a decurs ziua în care profesorii, care sunt tot femei, au lăsat-o să sângereze ore în șir și nu i-am permis să meargă acasă.
“Bună! Sunt Maia. Am 12 ani și o să vă povestesc cum am sângerat o zi întreagă la școală, fără să mi se permită să plec acasă. Așa îmi voi aminti de prima menstruație din viața mea.
Era dimineața, vineri, 17 februarie. Mi se începuse ciclul miercuri, dar așa, doar mi s-au murdărit un pic chiloții. Joi a continuat la fel. Vineri, însă, a fost foarte abundent. M-am pornit la școală pregătită, mi-am luat trei absorbante, pe care le-am folosit în primele trei lecții. În acea zi de vineri, aveam șapte lecții. Am mai împrumutat și de la câteva fete.
Mă durea burta, capul. Totul se învârtea în jurul meu. În școală era gălăgie. Nu mai știam ce să fac. Se observa că mă simt rău, de aia diriginta mi-a zis să merg la medic, să-mi dea vreo pastilă. Mi-au dat o No-Spa, cred. Dar a fost inutilă. Învoire nu au vrut să-mi dea, la punctul medical. A zis că apoi va avea certuri cu profa de dansuri. Probabil prea mulți nu vor să frecventeze orele ei.
Lecția de dans era a cincea și a șasea. M-am gândit că poate ar fi bine să plec acasă, dacă tot nu pot să dansez. Am mers la dirigintă, i-am zis că vreau să vorbesc cu mama. Pe atunci nu aveam voie cu telefoanele la școală. În fiecare dimineața, diriginta ne colecta telefoanele mobile într-o cutie și ni le returna la final de zi. Deci m-am dus să-i cer telefonul, ca să o rog pe mama să vorbească cu diriginta să mă lase acasă. Nu mai știu exact dacă i-am zis ce mi se întâmpla chiar atunci, eu cred că ea știa, pentru că fetele deja vorbeau prin clasă despre mine. Sau poate că i-am zis, altfel nu era să mă lase să o sun pe mama.
– Doamnă, te rog să-i dai voie Maiei să plece acasă. I-a venit ciclul, nu mai are absorbante, nu mai are nimic, îi explica mama.
– Doamnă, de-ați ști câte fete sunt aici în fața mea! Șase fete sunt aici!, spuse diriginta.
– Pe mine nu mă interesează, ci doar copilul meu. Nu vreau să mă cert sau să supăr pe cineva. Dar te rog frumos, să-i dai voie acasă!, accentuă mama.
După ce au discutat, am mers împreună la profa de dansuri, ca să-mi permită să plec.
„Dar de ce nu te duci la farmacie să-ți cumperi pastile? Sau mai bine du-te până acasă, schimbă-ți hainele și întoarce-te înapoi!”, mi-a zis ea. Atunci nu mai știam ce să-i spun. I-am zis doar că nu am bani de farmacie.
Dacă reveneam de acasă, ea era să mă pună să dansez, să fac toate mișcările, etc. Dar eu nu mă puteam mișca, mergeam ca rața. Iar să rămân acasă nu era o opțiune. Nu era de bine să nu revin la școală. Ea pocnește pe cei care nu o ascultă. M-a strâns și pe mine de vreo câteva ori de mâini, dar așa cum îi pocnea pe băieți – nu am pățit-o.
Apoi și-a mai amintit că eu merg des pe la concursuri de dansuri și de canto și, din cauza asta, se mai întâmplă să lipsesc.
– Apoi de ce să-ți dau voie acasă, dacă tu nici la adăugător nu vii?, a schimbat macazul profesoara de dansuri.
– Da? E adevărat, Maia? Tu iar nu frecventezi adăugătoarele? Stai acolo pe scaun!, s-a implicat și diriginta.
Deci am rămas. Nu-mi doream să fiu pedepsită ca alți colegi de-ai mei care au mai plecat acasă fără voie. Am mai stat trei ore la școală, așa, în sânge.
Sala de dansuri e mare, iar în fața ei este un scaun lung și jos, pe care stau cei care nu pot face sport. Numai eu știu cum m-am așezat, încercând să nu murdăresc scaunul de sânge și nici să nu se vadă cât sunt de pătată eu. (Am aflat mai târziu că a verificat diriginta dacă am lăsat urme de sânge pe scaun și era curat.) Am mai împrumutat absorbante și m-am descurcat până la urmă. Două ore de dans, am stat nemișcată. Era ca un fluviu.
La ora următoare, cea de geografie, trebuia să merg în altă clasă. Atunci am mai schimbat un absorbant. Abia apoi am plecat.”
Citește articolul integral pe reportaje.moldova.org!
