mamaplus

Gabriela Damir, despre viața de mamă: Am plâns cât am putut

-
//
11.08.2023

Gabriela Damir a devenit mamă pentru prima oară acum opt luni.

mamaplus

Tânăra mămică și-a împărtășit frumoasa experiență cu Vip Magazin, transmite Știri.md.

Bloggerița a povestit cât de mult s-a schimbat viața sa de când a devenit mamă, despre momentele frumoase, dar și cealaltă parte a monedei.

„Pot afirma cu certitudine, sunt două vieți! Viata mea până la Ava și viata mea cu el. Odată cu
apariția unui copil, nu mai ești stăpână doar pe viața ta, deja traiești pentru doi. Ador a doua mea viață! Foarte mult se vorbește despre instinctul matern sau se spune – „O să simți abia când o să ajungi.” La mine, instinctul a apărut la câteva zile după naștere, când Avraam era în sala de reanimare și toată ziua i se administrau perfuzii, injecții. Păi iată că o dată cu plânsul lui de durere, creierul meu s-a „trezit” și am realizat că pe mine mă durea de 10 ori mai mult”, a povestit Gabriela.

De asemenea, tânăra a povestit și despre kilogramele în plus pe care le-a adunat în timpul și după sarcină:

„Am ajuns acasă cu șapte kilograme, rămase după naștere, și în primele două săptămâni am adăugat încă 10. Îți imaginezi cât stres… Inițial am încercat să țin totul în mine, până când a venit mama la mine să mă ajute. Am plâns cât am putut și, când a plecat, am mai plâns vreo săptămână, după care mi-am revenit și totul a trecut. Experții numesc asta baby blues, sper că asta a fost și în cazul meu”.