mamaplus

Gabriela Damir, despre infecția pe care a avut-o fiul ei: “Este un virus foarte agresiv”

-
//
20.09.2023

Gabriela Damir le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram experiența pe care a avut-o cu Avraam când acesta avea doar patru luni. Băiețelul avea tonusul muscular slăbit, ceea ce a fost un motiv de îngrijorare pentru tinerii părinți. 

mamaplus

După nenumărate vizite la specialiști, s-a dovedit că micuțul avea CMV (citomegalovirus), transmis de la mamă în timpul nașterii, dar și prin alăptare. 

Gabriela a fost foarte sinceră cu cei din comunitatea sa, ba mai mult, aceasta a îndemnat mămicile să fie atente și să se adreseze la medici atunci când observă devieri în dezvoltarea bebelușului.

Iată mesajul Gabrielei:

mamaplus

La sugari, infecția primară cu CMV poate provoca probleme fizice și de dezvoltare grave. Aceasta se întâmplă când mama este infectată pentru prima data (infecția primară) în timpul sarcinii, iar virusul trece prin placentă la fătul în curs de dezvoltare. Majoritatea nou-născuților (aproximativ 90%) infectați apar sănătoși la naștere, dar pot dezvolta ulterior problem de auz sau vedere, pneumonie, convulsii și/sau dezvoltare psihică întârziată. Unii copii pot avea simptome la naștere, cum ar fi: icter, anemie, splină sau ficat mărit, cap mic. La cei cu sistemul imunitar slăbit, CMV ar putea provoca complicații grave.

Aveți grijă de voi și de copilașii voștri! 

Sursa: Mamaplus.MD