mamaplus

Fructele cu nitrați, periculoase pentru consum: Recomandările ANSP

-
//
03.08.2023

Pe lângă vitamine și multiplele beneficii, unele fructe și legume pe care le procurăm zilnic, conțin nitrați.

mamaplus

În acest context, specialiștii ANSP au venit cu recomandări și cu mai multe informații pentru cetățeni, pentru a evita potențialele intoxicații, transmite Știri.md.

Astfel, nitrații reprezintă săruri ale acidului azotic, care se află în mod natural în toate tipurile de sol și ajută planta să crească, alimentându-i rădăcinile și contribuind astfel la creșterea și dezvoltarea fructelor și legumelor. Ținând cont de aceste proprietăți, în unele cazuri, pentru a obține o recoltă mai bogată, un aspect mai frumos al fructului, unii producători adaugă îngrășăminte în exces, fapt ce se poate solda cu un conținut sporit de nitrați în produsul final. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, sunt stabilite anumite cantități zilnice maxime care sunt inofensive pentru organism, iar ceea ce depășește doza zilnică de nitrați este de 3,7 mg la 1 kg greutate corporală și, respectiv, nitriți – 0,2 mg/kg, poate provoca diferite afecțiuni sau dereglări ale stării de sănătate. Pentru a evita o agravare a stării de sănătate este necesar de cunoscut principalele semne ale unei intoxicații cu nitrați, care se manifestă prin:

  • Înrăutățirea saturaţiei celulelor cu oxigen, deoarece nitriţii împiedică hemoglobina să transporte oxigenul, ceea ce se manifestă vizual prin cianoză a pielii și mucoaselor;
  • Tulburări ale sistemului nervos precum somnolență, slăbiciune, dureri de cap, amețeli;
  • Tulburări ale sistemului cardiovascular manifestate prin modificarea tensiunii arteriale și a pulsului;
  • Tulburări ale sistemului respirator.

Suplimentar celor enumerate pot fi induse și unele dereglări care nu sunt vizibile imediat precum: tulburări grave ale metabolismului, reducerea asimilării vitaminelor, scăderea imunității și formarea nitrozaminelor, substanţe extrem de cancerigene.

Ținând cont de aceste aspecte este extrem de importantă alegerea corectă a fructelor și legumelor care vor nimeri pe masă pentru a fi consumate, nu întotdeauna cele mai mari și frumoase sunt și cele mai sănătoase. ANSP recomandă achiziționarea produselor vegetale doar din locuri autorizate și destinate acestui scop, precum și verificarea certificatului de inofensivitate dacă sunt careva suspecții privitor la calitate.

Un alt aspect foarte important este reducerea cantității de nitrați după achiziționarea produselor vegetale prin curățire, decojire și evitarea consumului acelor parți ale plantelor în care  concentrația de nitrați este maximă, menținerea în apă rece timp de 1,5-2 înainte de a fi preparate, precum și adăugarea vitaminei C (un strop de lămâie) care va ajuta la neutralizarea nitraților.

Țineți cont de faptul că sănătatea organismului este influențată major de alimentație, îndeosebi dacă aceasta conține careva depășiri ale concentrației maximal admisibile de reziduuri, fiind de responsabilitatea fiecăruia din noi de a analiza minuțios produsele care vor fi consumate.