La Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost inaugurată expoziţia „Identităţile heraldice ale Republicii Moldova”, informează MOLDPRES.
Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 25-a a adoptării Drapelului de Stat și a Stemei de Stat ale R. Moldova, precum și de împlinirea a 20 de ani de la instituirea Comisiei Naționale de Heraldică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova.
Manifestarea a fost organizată de Comisia Națională de Heraldică, Cabinetul de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui R. Moldova și instituția-gazdă.
Solicitat de MOLDPRES, Heraldistul de stat al R. Moldova, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Heraldică, dr. Silviu Tabac a menţionat că expoziţia cuprinde circa 350 de exponate - lucrări heraldice (steme şi drapele), faleristice (ordine, cruci, medalii şi insigne) și uniformistice (uniforme şi însemne uniformistice), care reflectă calea proprie a R. Moldova pe acest făgaş şi realizările din cele două decenii de activitate a comisiei de specialitate.
Prezent la eveniment, Secretarul General al Aparatului Preşedintelui R. Moldova, Ion Păduraru a afirmat că expoziţia îşi propune să trezească interesul vizitatorilor de toate vîrstele, cetăţeni moldoveni sau străini, precum şi al tuturor celor interesaţi de heraldică şi de domeniile înrudite şi conexe.
„Sînt convins că expoziţia va avea priză la public şi că această artă va fi dezvoltată în continuare”, a subliniat Ion Păduraru.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul albastru-galben-roşu cu Stema în mijlocul cîmpului galben - a fost adoptat la 27 aprilie 1990 şi folosit fără imaginea stemei pînă la legiferarea acesteia. Din 2010 în ziua de 27 aprilie se sărbătoreşte Ziua Drapelului de Stat. Stema de Stat a R. Moldova, elaborată de Gheorghe Vrabie şi Maria Dogaru, a fost adoptată la 3 noiembrie 1990. Din 2013 Ziua Stemei de Stat se sărbătoreşte în Ziua Drapelului de Stat.
Expoziţia va fi deschisă pînă la 15 ianuarie 2016.
Sursa: moldpres.md