Persoanele care utilizează telefoanele mobile, în timp ce traversează strada, ar putea fi sancționate. Este o nouă inițiativă legislativă a Ministerului de Interne. Reprezentanții MAI spun că doar așa ar putea să-i facă pe pietoni mai exemplari și mai atenți, în trafic. Cei care salută inițiativa fără rezerve sunt șoferii, singurii sancționați până acum pentru abateri similare. Totuși, și unii pietoni sunt de acord cu faptul că mulți oameni își pun viața în pericol, traversând strada cu ochii țintiți în telefoane.
Pietonii care traversau strada, fiind concentrați la ceea ce vedeau în telefoane, nu prea au avut chef de vorbă.
Și șoferii sunt de părere că pietonii care traversează strada cu ochii țintiți în telefoanele mobile, riscă să fie accidentați și, la rândul lor, prezintă pericol în trafic.
Șeful secției evidență a Inspectoratul Național de Securitate Publică, Pavel Apostol, spune că, timp de trei luni, au fost înregistrate peste 80 de accidente cu implicarea pietonilor. În urma acestora, 6 persoane au murit, iar 90 au fost traumatizate.
Proiectul care a fost elaborat deja, urmează să fie dezbătut inclusiv cu societatea civilă.
Deocamdată, cei care pot fi amendați în trafic pentru utilizarea telefonului mobil sunt șoferii. Pentru conducătorii auto, această interdicție există deja. De fapt, acestora le sunt interzise toate activitățile care le pot distrage atenția, în timpul deplasării.