mamaplus

Fetiță de 9 ani găsită moartă într-un parc de joacă. Caz cutremurător în județul Brașov

-
//
09.02.2020

Un copil a fost găsit în stare de inconştiență zăcând pe pământ într-un parc de joacă destinat celor mici, din Făgăraș, județul Brașov. Oamenii au sunat imediat la 112, iar paramedicii sosiţi la fața locului au încercat să-l resusciteze.

Manevrele salvatorilor au fost însă zadarnice, iar copilul a fost declarat mort.  

„Nimeni nu știe ce s-a întâmplat. Câțiva copii le-ar fi declarat polițiștilor că victima, o fetiță de 9 ani, ar fi spus că se simte rău, s-a retras într-un loc mai liniștit izolându-se de grupul de copii cu care se juca. Câteva minute mai târziu, ar fi fost găsită în stare de inconştiență”, relatează presa din România.  

Poliția a deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă. Cadavrul fetiței a fost transportat la IML, în vederea efectuării necropsiei. Se pare că pe corpul micuței nu ar fi fost găsite urme de violență, arată sursa citată.