Nu-i un lucru rău să-i înveți pe copii independența şi să le dai încrederea de a face propriile alegeri, dar pentru mulți părinți este dificil să pună în practică. Ocaziile pe care le are un copil de a-şi dezvolta independența sunt importante pentru crearea stimei de sine, perseverenței şi toleranței la frustrare. Acest tip de parenting poate fi diferit de acela cu care ne-am obişnuit mulți dintre noi, dar pare să fie o alegere bună pentru unii părinți de la Hollywood.
Actrița Kristen Bell a recunoscut că adoptă o abordare relaxată în educația copiilor ei, Lincoln (8 ani) şi Delta (7 ani).
„Nu am dormit împreună decât în primele săptămâni. Lincoln doarme bine singură, iar eu am alăptat-o până când a decis ea că vrea să se oprească. Cu siguranță, îi acord timp, astfel încât, atunci când ea nu va mai fi în centrul universului tuturor, când mai creşte puțin, să nu aibă impresia că a fost detronată.”, mărturisește Kristen Bell.
Actrița a mai vorbit despre abordarea ei relaxată, centrată pe copil şi când le-a spus tuturor într-un episod din #Momsplaining în 2020 că fiica ei de 5 ani şi jumătate poartă încă scutece noaptea. Într-un interviu din 2017, a mărturisit că nu are probleme cu crizele copiilor.
„Dacă face o criză la magazin, e janant pentru copil, nu pentru mine. De fapt, asta n-ar trebui să mă facă să mă simt într-un anumit fel. Se va comporta aşa cum se comportă un copil şi nu voi lăsa asta să se reflecte asupra mea sau să mă doboare. Asta n-ar trebui să mă facă să mă simt ruşinată‟, a mai adăugat vedeta americană.