mamaplus

Femeile din Cimișlia și Basarabeasca pot beneficia de screening mamar gratuit

-
//
04.07.2022

Femeile din raioanele Cimișlia și Basarabeasca au posibilitatea să facă screeningul mamar prin mamografie digitală mobilă. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătățiii.

Examinările vor putea fi făcute începând cu ziua de astăzi, 4 iulie, și până până în data de 27 iulie.

Amplasarea complexului mamografic digital mobil:

  • or. Cimișlia, în preajma Centrului de Sănătate Cimișlia, str. Alexandru cel Bun, 135A
  • or. Basarabeasca, în preajma Primăriei, str. Karl Marx, 57.

Examinarea radiologică se recomandă a fi realizată o dată la doi ani. Screeningul mamar permite detectarea, cu ajutorul unei instalații radiologice mobile, a patologiilor glandelor mamare în stadii incipiente, atunci când femeile nu au simptome.

Potrivit specialiștilor, anual circa o mie de femei din Republica Moldova sunt depistate cu cancer mamar.