În Republica Moldova a fost lansată campania „Fugi de plastic/Run from plastic”. Organizatorii campaniei spun că alergătorii din țara noastră se vor implica activ în curățarea parcurilor și rezervațiilor naturale de plastic și alte gunoaie. Vor fi organizate lunar, în diferite locații, acțiuni de curățare. Iar pentru sfârșitul lunii aprilie este preconizată o acțiune simultană în patru cele mai mari parcuri din Chișinău, scrie newsmaker.md.
Se menționează că alergătorii moldoveni vor promova Ploggingul – o nouă ocupație în materie de fitness, denumirea căreia reprezintă o combinație dintre cuvântul jogging – „a alerga” în engleză – și „plocka upp” care în suedeză înseamnă a ridica.
Aproximativ 2.000.000 de oameni fac plogging zilnic în 100 de țări, această ocupație fiind un lucru firesc la nivel global.
În carul inițiativei, comunitățile de alergători vor fi stimulate să renunțe la utilizarea plasticului în cadrul competițiilor și să promoveze prevenirea, reducerea sau colectarea plasticului.
„Vor fi elaborate materiale informaționale și Ghid despre cum putem organiza evenimente cu zero plastic cu accent pe Refill (reumplere), care vor fi disponibile și accesibile pentru toți”, a comunicat Roman Bahnaru, președinte EcoDigital.
„În acest an vom combina la maxim utilul cu plăcutul și în alergările noastre vom colecta plasticul întâlnit pentru a face mai curate locațiile unde ne antrenăm și organizăm competiții”, a spus președintele RunMoldova Iulian Bercu.
Prima alergare de grup, potrivit reprezentanților campaniei, va avea loc în cel mai apropiat timp. După aceasta vor fi organizate activități în fiecare lună, în diferite locații. Pentru sfârșitul lunii aprilie este preconizată o acțiune simultană în patru cele mai mari parcuri din Chișinău.
Se precizează că pentru fiecare din competițiile organizate se va renunța la produse/ambalaje din plastic în favoarea paharelor reutilizabile, panglicilor de marcaj ecologice și alte acțiuni.
Proiectul este implementat de Asociaţia obştească EcoDigital în parteneriat cu Asociația Obștească Run Moldova și Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.