Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova (MAI) a răspuns la un șir de întrebări adresate de către cetățeni în legătură cu desfășurarea Sărbătorilor Pascale din acest an. MAI a răspuns la toate întrebările cetățenilor pe o rețea de socializare și le-a explicat acestora ce au dreptul să facă în perioada sărbătorilor și ce nu ar trebui să facă pentru a evita o amendă
Este permis să mergem la țară cu familia ca să sărbătorim Paștele cu cei dragi?
Nu. Recomandarea și rugămintea noastră este să rămâneți acasă, să nu vă adunați în grupuri mari și să evitați deplasările, în special în ziua Paștelui. La fel, este interzisă aflarea în parcuri, păduri sau alte locații unde tradițional oamenii sărbătoresc în această perioadă.
Pot merge la cimitir pentru lucrările de curățenie și a ritualelor creștine?
O puteți face în zilele de lucru, dar fără a admite contactul cu alți oameni sau organizarea meselor de pomenire.
În noaptea Învierii putem merge la biserică pentru a fi prezenți la slujbă și sfințirea bucatelor?
În noaptea Învierii slujbele vor fi organizate doar cu participarea slujitorilor bisericii. Prezența enoriașilor este strict interzisă, atât în lăcașele sfinte, cât și în adiacentul lor. În sate bucatele vor fi sfințite de preoți pe la porțile gospodarilor, iar în Chișinău oamenii pot procura cozonacii gata sfințiți din magazinele de patiserie autohtone.
Cum preluăm focul Haric acasă?
Focul Haric va fi transmis în fiecare biserică din țară, astfel, după sărbători, în momentul în care va fi permis oamenilor să meargă la slujbe, fiecare va putea lua din acest foc pentru a-l duce în casele lor.
Avem voie să mergem la cei dragi dacă localitatea lor se află în regim de carantină?
Categoric nu, iar posturile care monitorizează situația și asigură menținerea regimului de carantină în mun. Soroca, orașele Ștefan Vodă și Glodeni și localitățile Carahasani și Talmaza (Ștefan Vodă) nu va permite intrarea Dumneavoastră sub nicio formă.
Ce trebuie să cunoaștem dacă circulăm cu mașina personală?
În aceste zile angajații INP vor intensifica patrularea și vor avea grijă de securitatea în traficul rutier. Astfel, trebuie să aveți un motiv determinat pentru a argumenta călătoria, să respectați Regulamentul circulației rutiere, să nu admiteți un număr mai mare de 2-3 persoane maxim în mașină și, categoric, să nu urcați la volan dacă sunteți sub influența băuturilor alcoolice.
Menționăm că angajații serviciilor MAI vor fi la straja securității în aceste zile pentru a preveni unele încălcări ale măsurilor impuse de autorități. Astfel, polițiștii, carabinierii, polițiștii de frontieră și salvatorii sunt la datorie, gata să vă ofere suportul necesar în caz de necesitate.