mamaplus

Emma Roberts s-a despărțit de tatăl copilului său din cauza problemelor cu alcoolul

-
//
24.01.2022

Despărțirea actorilor Emma Roberts și Garrett Hedlund nu este una uşoară. Mai ales că a survenit la atât de puțin timp după ce au devenit părinți. Cei doi au împreună un fiu în vârstă de un an, Rhodes. Dar vinerea trecută, revista People a anunțat că s-au despărțit după câteva luni în care relația lor nu a mai funcționat deloc.

"E trist ce se întâmplă, se chinuie să se ocupe de copil aşa cum pot mai bine, dar lucrurile au devenit dificile între ei", a declarat un apropiat.

La doar o zi de la apariția veştii că nu mai formează un cuplu, Garrett Hedlund a apărut vizibil afectat de această despărțire - aflat într-o stare avansată de ebrietate, starul de 37 de ani din "Friday Night Lights" a fost arestat în Tennessee, stabilindu-i-se o cauțiune de 2.100 de dolari.

Nu este singura lui problemă cu legea provocată de alcool. Hedlund a fost dat în judecată şi pentru neglijență, după un accident provocat în ianuarie 2020, atunci când a condus beat în Los Angeles, izbind un Nissan Sentra în care se aflau o mamă cu fiica sa. Din cauza alcoolului, Hedlund adormise la volan.

Se pare că problemele lui cu alcoolul şi-au spus cuvântul asupra relației cu Emma. Cei doi s-au cunoscut în martie 2019, iar în august 2020 deja aflam că aşteaptă un copil împreună, fiul Rhodes venind pe lume în acelaşi an în decembrie. Dar perioada de fericire nu a durat mult: în toamna anului trecut, proaspeții părinți au început deja să aibă probleme.