Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale pleacă în vacanța de toamnă, care va dura nouă zile. Astfel, astăzi este ultima zi în care elevii au mai mers la ore, aceștia urmând să revină în sălile de clasă pe 1 noiembrie.
Ministerul Educației și Cercetării a decis prelungirea vacanței de toamnă a elevilor, care, conform Ordinului semnat de ministrul Anatolie Topală, va dura în perioada 23-31 octombrie. Hotărârea a fost luată pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19, asigurarea profilaxiei și securității în instituțiile de învățământ primar, gimnazial şi liceal.
Totodată, Ministerul Educației a atenționat conducătorii instituțiilor de învățământ general publice şi private să stabilească, în perioada vacanței de toamnă, un regim flexibil sau special de muncă, cu atragerea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituțiilor. Angajații, ai căror prezență nu este obligatorie în instituția de învățământ, își vor desfășura activitățile la distanță.
În perioada vacanței de toamnă, în instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar, publice și private, nu se vor desfăşura activități cu prezența fizică a elevilor şi a cadrelor didactice.
Conform Structurii anului școlar 2021-2022, următoarea va fi vacanța intersemestrială (de iarnă), în perioada 25 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022 (16 zile). Elevii vor mai avea vacanțe de primăvară și de Paști.