Elevii din clasele întâi şi a cincea vor studia din toamnă educaţia digitală

Elevii din clasele întâi şi a cincea vor studia din toamnă educaţia digitală

-
//
24.04.2018

Elevii din clasele întâi şi a cincea vor studia din toamnă educaţia digitală şi robotica. Anunţul a fost făcut de autorităţi în cadrul evenimentului Moldova ICT Summit 2018, dedicat în acest an domeniului educaţiei. 

Elevii din clasele întâi şi a cincea vor studia din toamnă educaţia digitală

"Schimbarea curriculumui la ciclul primar, diregenţie şi la tehnologiile informaţionale. O facem pentru toate şcolile din ţară. Fiind fixată o prioritate educaţia pe agenda Guvernului", a declarat Igor Şarov, secretar de stat la Ministerul Educaţiei.

Domeniul IT este în plină ascensiune, piaţa din Moldova se confruntă însă cu o lipsă specialişti. În prezent, 25 la sută din locurile de muncă sunt vacante.

"Va fi un pas care ne-ar uşura situaţia de mai departe pentru că unica problemă astăzi pe care o avem în sectorul IT este lipsa specialiştilor şi dacă vom putea face faţă acestei probleme avem garantat un sector IT foarte puternic şi foarte bun", a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii.

Pentru a evita o eventuală criză de informaticieni, Ministerul Educaţiei vrea să pregătească IT-işti de pe băncile şcolii. Premierului Pavel Filip susţine revizuirea programei şcolare în acest sens. 

"Adevăraţii cetăţeni ai acestei epoci sunt cei care sau născut după inventarea internetului, ei au nevoie de altfel de educaţie, de aceea curricula şi metodele care au fost aplicate în educaţia noastră nu mai merg mai departe", a afirmat Pavel Filip, premierul Republicii Moldova.

Profesorii de informatică salută dorinţa de a introduce noi obiecte de studiu în şcoli.

"Se atrage atenţia la instruirea profesorilor foarte mult, la curricula care este predată şi mă bucură faptul că se schimbă multe lucruri în domeniu", a spus Ludmila Peca,  profesor Tehnologia Informaţiei.

Cifra afacerilor în domeniul IT s-a dublat în ultimii cinci ani în Moldova ajungând la peste 12 miliarde de lei. Numai în 2017, exportul de tehnologii informaţionale a crescut cu peste 55 la sută.

Sursa: publika.md