mamaplus

Elevii care vor avea rezultate bune la școală vor fi recompensați

-
//
06.03.2024

Părinții care decid să-și înscrie copilul într-o altă școală decât în cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor beneficia de o alocație neimpozabilă.

mamaplus

Măsura se conține în proiectul de lege privind modificarea Codului educației, aprobat astăzi, 6 martie, de către Cabinetul de miniștri. Astfel, de alocații vor beneficia și cadrele didactice din școlile cu un număr mai mic de 50 de elevi cu condiția că vor merge să predea într-o altă instituție, desemnată de Ministerul Educației și Cercetării, transmite Știri.md.

„Credem că această măsură va stimula părinții să ia decizii în folosul copiilor. Aceasta vine la pachet cu investițiile în infrastructură pe care urmează să le facem în cele 35 de școli model, procurarea a 70 de autobuze școlare care să asigure transportarea elevilor. Obiectivul major al proiectului „Rețeaua Școlilor Model”, care prevede inclusiv acordarea acestor indemnizații, este asigurarea accesului la educație de calitate pentru elevii din mediul rural. De menționat că, potrivit ultimelor rezultate PISA, mai mult de șapte din zece din acești elevi nu ating un nivel minim de competențe la matematică și lectură la vârsta de 15 ani”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În cadrul ședinței de Guvern a fost aprobată și instituirea unor recompense pentru elevii a căror activitate sau rezultate vor fi apreciate de către comunitatea școlară.

În același timp, vor fi instituite sancțiuni pentru elevii care vor comite abateri în mediul școlar, inclusiv fapte de violență.

Alte măsuri aprobate se referă la acordarea dreptului cadrelor didactice de a beneficia de asistență psihologică în cazul în care a fost ținta unei situații de violență în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de muncă, dar și acordarea dreptului persoanelor care nu sunt absolvente ale programelor de studii superioare pedagogice de a participa la concursul privind ocuparea acestor funcții și de a urma modulul psihopedagogic în decursul a cel mult doi ani de la ocuparea funcției didactice.

Potrivit modificărilor propuse la Codul educației, școlile vor putea presta, contra cost, servicii de alimentare pentru elevi. Aceste prevederi vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament.