Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”

Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”

-
//
31.10.2017

Echipa “Vorbe bune cu Lilu” a dat dovadă de ingeniozitate maximă de Halloween. Provocați de prezentatoarea TV, colegii ei s-au transformat pentru câteva ore în personajele din celebrul serial. Aceștia au realizat și o ședință foto care pare a fi desprinsă din „Game of Thrones”. Rezultatul este uimitor!

Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”

“Pentru că Lilia Ojovan ne-a provocat la o deghizare și noi suntem generația care savurează cel mai vizualizat serial al momentului, Game of Thrones, am decis să ne inspirăm de la celebrele personaje. Dincolo de provocare a fost un team building pe cinste. Recomandăm tuturor oamenilor să încerce, măcar o dată, să facă ceva fun alături de colegi. S-ar putea să vă mire senzațiile pe care o să le experimentați. Bunnnn, mai în glumă, mai în serios, am și muncit ca să avem un rezultat. Verdictul urmează să-l dea telespectatorii și cei care ne urmăresc pe rețelele de socializare. Mulțumim oamenilor care ne-au fost alături prin profesionalismul lor și care s-au implicat în transformarea noastră: Tatiana Sacara, Olga Manciu, Vitalie Novac, Ștefan Scorpan, Ylianna Danko și ceilalți cu care facem echipă bună! Dar în primul rând, mulțumim Lilu pentru încredere. Lecția învățată: O echipă bine construită permite membrilor săi să se concentreze fiecare pe valorificarea propriilor talente și competențe, astfel încât eficiența crește foarte mult. În echipă înveți să ai încredere, vezi și cum este atunci când nu te mai ascuzi după 'tipare conspirative'".... P.S. the night is dark and full of terrors...”, a scris echipa “Vorbe bune cu Lilu”.

Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”Echipa “Vorbe bune cu Lilu”, transformată în „Game of Thrones”

Sursa: Mamaplus.MD

Sursa foto: facebook/ Vorbe bune cu Lilu