Durere de nedescris în familia persoanelor decedate în cumplitul accident produs în vara anului 2023, la Orhei. Mama tinerei însărcinate, care a decedat în urma impactului, alături de fiul mai mare și tatăl ei, a mărturisit, într-un interviu, că nu e zi să nu-i plângă pe cei dragi, viața cărora a fost curmată în data de 8 iulie. Acum, femeia are grijă de singurul nepot care i-a rămas de la fiică și spune că vrea să se facă dreptate, să fie reluată urmărirea penală, iar dosarul să ajungă în instanță, scrie unimedia.info.
„Accidentul s-a produs pe 8 iulie, eu mă aflam cu fata mai mică la spital, ea are gemeni și era internată la Rezina. În acea zi soțul m-a sunat mai dimineață și mi-a spus că acasă e totul bine și mai târziu va pleca la Orhei cu fata mai mare. Băiețelul ei era răcit și trebuia să-l ducă la spital, iar în timpul săptămânii nu putea, era la serviciu. După un timp am sunat și fata, și soțul, dar nu răspundea niciunul. Mi-a părut straniu, fiica de fiecare dată îmi răspundea sau revenea peste 10-15 minute. Apoi o cumătră a sunat-o pe fiica mea și a întrebat-o dacă suntem plecați la Orhei și i-a spus că au făcut accident și sunt decedați”, își amintește femeia. „L-am sunat pe nașul de cununie și l-am rugat să meargă la locul accidentului. Când am ajuns acolo, deja nu era nimic, nici mașina, când am mers la spital la Orhei, ginerele mi-a spus că băieții sunt la spital, cel mai mic și al doilea, iar despre ceilalți nu știa nimic, unde erau și ce era cu ei. Fratele soțului cu fata s-au dus la morgă și acolo le-au spus că au fost aduse trei persoane decedate: era soțul, fiica și nepotul mai mare”, povestește aceasta.
În mașină era soțul (53 de ani) femeii, fiica (30 de ani) și trei nepoți, toți băieți (11, 8 și 2 ani). Totodată, fiica era însărcinată în 37 de săptămâni, aștepta tot un băiețel. Copilul mai mic și cel mijlociu au fost transportați, după accident, la spitalul din Orhei. Conform expertizelor medico-legale, toți au avut foarte multe traume: „Fiica a fost lovită la cap, avea mâinile și picioarele rupte, organele distruse, costaele rupte. Băiețelul de aproape 3 ani a stat în comă 2 săptămâni, apoi a decedat, fără a-și reveni.
„În dosar scrie că ambulanța a venit timp de 15 minute, dar care a mai fost acolo a spus că a venit timp de 40 de minute”, spune eroina.
Femeia crede că șoferul Lexusului, care se deplasa spre Rezina, avea viteza foarte mare: Cu 57 km/h nu cred că ar fi putut omorâ atâtea persoane. Ancheta spune că pasagera s-a pornit de la Chișinău la 8:30, iar la 9:10 s-a produs accidentul. E imposibil să mergi refulamentar, cu viteză mică, și să ajungi așa departe.
Fiica femeii, decedată în accident, era educatoare și făcea studii, în același timp: „A absolvit universitatea Ion Creangă și în ziua când i-am înmormântat, trebuia să ia diploma. A susținut examenul pe nota 10, a învățat foarte bine”.
Copilul care a rămas în viață a povestit cum s-a produs accidentul: „Copii adormiseră în mașină, iar când bunelul a frânat, el s-a trezit. Bunelul i-a spus: Ioane, culcă-te înapoi. Peste puțin timp, a urmat lovitura. El a pierdut cunoștința, iar când s-a trezit, bunelul nu mai era în mașină, mama parcă dormea, iar când am tras-o, nu mi-a răspuns, badea tot dormea, dar nu am pus mâna pe el, pentru că m-am temut„.
Și soțul femeii era viu imediat după accident: „După ce a fost scos din mașină, s-a ridicat și s-a uitat, a întrebat ce s-a întâmplat, apoi a căzut.
Rămasă fără soț, fiică și nepoți, femeia spune că îi este foarte greu: „Nu e zi să nu-i plângem, să-i pomenim și să mergem la cimitir. Am fost o familie tare unită. Dimineața fata se ducea la serviciu, copiii la școală, mereu treceau pe la noi. După școală băieții veneau la mine, pentru că mama cu tata erau la lucru. Fiica după lucru venea la mine, cu nepoțelul mai mic. Soțul a fost în Afganistan și era cu grad de dizabilitate”.
După decesul mamei sale, copilul mijlociu, de 8 ani, a rămas la bunica: „El s-a deprins la noi de mic, de mici au crescut aici. Mariana se ducea la lucru și eu stăteam cu ei. Le era interesant, bunelul îi lua pe afară, le arăta ce și cum să facă”.
Femeia vrea claritate în dosar: „Dosarul s-a clasat, nu a fost nicio ședință. Domnii implicați în accident nici nu au fost interogați. A avut loc doar convorbirea prin intermediul avocatului. Au spus că au registrator și vor pune video pe internet că bărbatul meu e vinovat, dar nu au niciun video, sunt doar din 2013-2014 din ceea ce au dat ei la poliție, iar vreo 14 fișiere nu se deschid. Tare mult am sperat că va fi măcar o ședință, să mă uit în ochii ei și să vorbesc cu ei, dacă așa nu vor să discute cu noi, dar s-a închis totul”.
Avocata familiei a depus contestare, pentru ca ancheta să fie reluată: „După cum e legea la noi în țară și banii fac totul, doar un miracol ne-ar ajuta să aflăm ce și cum a fost”.
Femeia nu crede în vinovăția soțului său: „Nu cred că a fost vinovat. Din ce cauză a ieșit pe contrasens? 30 de ani a mers cu mașina și nu a făcut niciun accident. Dacă era cu fata și cu băieții, niciodată nu mergea cu viteză când erau toți cu el în mașină”.
Sora femeii însărcinate, care a decedat în teribilul accident de la Orhei din iulie 2023, alături de tatăl său și unul dintre fiii ei, spune că dosarul pe acest caz a fost clasat, iar vinovat a fost declarat tatăl ei, care se afla la volanul mașinii de model Renault și care ar fi ieșit pe contrasens. Tânăra a povestit cum a aflat că rudele ei apropiate au decedat, dar și cum a decurs ulterior ancheta și de ce crede că șoferul Lexusului, cel de-al doilea automobil implicat în accident, ar avea ceva de ascuns.
Trei persoane, printre care un copil de 11 ani, au decedat, iar alte trei au fost traumatizate într-un grav accident rutier produs la 8 iulie 2023, între localitățile Step-Soci și Chiperceni din raionul Orhei.
Femeia care a decedat în cumplitul accident urma să devină mama pentru a patra oară. Aceasta avea 37 de săptămâni de sarcină. Tot atunci și-a pierdut viața fiul său de 11 ani, dar și tatăl acesteia.
Alți doi fii ai săi, unul de 8 ani și cel mai mic de aproape 3 ani, au fost transportați la spitalul din Orhei, iar ulterior, transferați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Micuțul a intrat în comă și a decedat peste 2 săptămâni, fără a-și mai reveni.