mamaplus

După vârsta de 3 ani, mersul pe vârfuri nu mai este ceva normal! Ce poate ascunde o astfel de problemă

-
//
22.02.2024

Copiii cresc repede și etapele de dezvoltare se succed cu o incredibilă viteză. Nici nu știi când a trecut timpul și bebelușul a început să se întoarcă de pe o parte pe alta, să se târască, să meargă de-a bușilea, să facă doi-trei pași ținându-se de mobilă și, în sfârșit, să meargă în picioare. Sunt gesturi simple, dar pline de semnificație în dezvoltarea celor mici. Unul dintre aceste gesturi este mersul pe vârfuri al copilului, comportament care îi poate intriga pe părinți și poate reprezenta pentru ei o preocupare.

mamaplus

Potrivit experților, până la vârsta de 3 ani, atâta vreme cât copilul crește și se dezvoltă normal, mersul pe vârfuri nu este un motiv de îngrijorare, iar dacă îl mai practică uneori o face din obișnuință. După vârsta de 3 ani, însă, acest lucru nu mai este normal și ar trebui investigat.

Nicole Kaiser, medic pediatru la University Hospitals Rainbow Children’s Medical Group, spune că urmărirea îndeaproape a copilului nu îl menține doar în siguranță, ci oferă și indicii importante despre dezvoltarea lui. Deși mersul pe vârfuri este un lucru ce ține de obișnuință, poate fi cauzat de o dereglare a sistemului neuromuscular, o discrepanță între lungimea picioarelor sau displazie de șold. Aceasta din urmă poate fi vinovată mai ales în situația în care copilul merge pe vârfuri doar cu un singur picior.

Alte cauze ar mai fi anomalii la coloana vertebrală sau contracturi ale tendoanelor la călcâi, dar și un tendon al lui Ahile prea scurt, dureri de călcâi sau tulburări din spectrul autist. În ceea ce privește posibilitatea ca mersul pe vârfuri să indice o tulburare din spectrul autist, trebuie subliniat faptul că mersul pe vârfuri, singur, fără alte semne, NU înseamnă că un copil are autism!

Efecte negative pe termen lung

Dacă mersul pe vârfuri al copilului nu are nicio cauză precum cele enumerate mai sus ci este pur și simplu o obișnuință care persistă, el va trebui neapărat corectat. Și asta pentru că, de-a lungul timpului, duce la probleme precum încordarea mușchiului și a tendonului, probleme cu purtarea încălțămintei sau chiar dificultăți în a sta în picioare. Pentru acei copii care au contracturi ușoare, activitățile de stretching sau terapia fizică ar putea fi necesare. Pentru contracturi persistente sau mai severe poate fi nevoie de operație.

Terapii și intervenții chirurgicale

În funcție de ceea ce determină copilul să meargă pe varfuri, medicul poate recomanda unul dintre următoarele tratamente:

  • Fizioterapie – (Exercițiile de mers întind mușchii si îmbunătesc aria de mișcare. Copiii pot face aceste exerciții și acasă).
  • Purtarea unui dispozitiv pentru întinderea tendoanelor – (În unele cazuri se poate recomanda montarea unui dispozitiv care întinde piciorul și ajută copilul să îl așeze pe sol).
  • Gipsări în serie – (Medicul poate aplica gipsuri scurte pe picioarele copilului pentru a întinde mușchii și pentru a îmbunătăți poziționarea piciorului pe podea. Unii copii primesc și injecții cu Botox pentru a-și relaxa mușchii. În situațiile în care aceste terapii eșuează, sunt disponibile opțiuni chirurgicale. De exemplu, dacă mersul pe vârfuri are ca și cauză un tendon al lui Ahile prea scurt, acest aspect se poate remedia chirurgical, practicându-se o prelungire a lui (alungire intervențională de tendon), însă operația poate fi efectuată după împlinirea vârstei de 5 ani).