Învierea Domnului Iisus Hristos va fi sărbătorită de ortodocși pe 19 aprilie în 2020. Creștinii vor intra degrabă în Postul Paștilor. Din 24 februarie, postitorii nu vor mai consuma carne, iar din 2 martie vor renunța și la lactate.
În duminica de 23 februarie, numită Duminica Înfricoşatei Judecăți, se va lăsa sec de carne, potrivit calendarelor bisericilor ortodoxe. Astfel, pe 24 februarie începe Săptămâna Albă - creştinii ortodocşi care postesc vor exclude carnea din alimentație. Lactatele, ouăle și peștele nu vor fi excluse din meniu în respectiva săptămână - pot fi consumate chiar și în zilele de miercuri și vineri.
De unde vine numele „Duminica Înfricoşatei Judecăți”? De la fragmentul din „Evanghelie” care se citește în această zi - parabola lui Iisus Hristos despre Judecata de Apoi.
În acest fragment, Mântuitorul Iisus Hristos ne atenționează: „...căci flămând am fost şi Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-ați dat să beau; străin am fost şi M-ați primit; gol am fost şi M-ați îmbrăcat; bolnav am fost şi M-ați cercetat; în temniță am fost şi ați venit la Mine. …. adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-aceşti frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25 ).
Pe 1 martie, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la finele Săptămânii Albe, se va lăsa sec de brânză. Aceasta înseamnă că din 2 martie cei care postesc vor exclude și lactatele, ouăle și peștele din alimentație – este Începutul Postului Mare, cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de peste an ale Bisericii Ortodoxe.
În Postul Paștilor sunt doar două dezlegări la peşte – de Buna Vestire şi la Intrarea Domnului în Ierusalim, de Florii.