Dudu, un copil cu autism, a compus coloana sonoră pentru filmul de promovare a Ținutului Contelui Dracula!

Dudu, un copil cu autism, a compus coloana sonoră pentru filmul de promovare a Ținutului Contelui Dracula!

-
//
06.05.2017

Câte limite are autismul? Câte bariere pune? Prea multe, ar spune unii. Atât câte îl lăsăm, ne demonstrează Dudu. Muzica e totul pentru el, așa că oferă o premieră județului nostru: un copil cu autism a compus coloana sonoră a unui film de promovare.

Dudu, un copil cu autism, a compus coloana sonoră pentru filmul de promovare a Ținutului Contelui Dracula!

Mai jos, Ținutul Contelui Dracula în imagini spectaculoase:

Dintr-o mulțime de note și portative, dintr-o mulțime de hârtii care pentru noi nu au sens, Dudu a reușit să creeze o operă de artă.

Eduard Sălăgean a fost diagnosticat cu tulburare din spectrul autist la 2 ani. A devenit copilul îndrăgit al Bistriței, căci nu e nimeni care să nu îl cunoască și să nu îi aprecieze sinceritatea și modul de a vedea lucrurile. Compune fără profesor de la 7 ani, dar muzica e în viața lui de când s-a născut. A învățat să cânte înainte de a vorbi.

Când a primit provocarea de a compune coloana sonoră pentru filmul de promovare a Ținutului Contelui Dracula, Dudu a acceptat imediat, dar au urmat luni întregi de muncă. Erau niște imagini care trebuiau să primească o linie melodică, iar Dudu a făcut asta în singurul mod pe care îl cunoaște: perfect - auzul său absolut fiind cheia perfecțiunii.

A muncit cu zi cu noapte până când totul a sunat așa cum a vrut, iar județul nostru dă o premieră datorită lui Dudu: un copil cu autism compune coloana sonoră pentru un film de promovare turistică. 

Dudu, care visează să ajungă un mare compozitor, a avut-o mereu alături pe mama sa, Ana Dragu, dar și pe profesorul Cristian Lepădatu, cel care e mereu alături cu sfaturi și idei. Deși are doar 12 ani, reușește să uimească o lume întreagă prin talentul său, dar mai ales prin ambiția pe care o are de fiecare dată când întâlnește o provocare. De altfel, performanțele sale au uimit-o chiar și pe soprana Anita Hartig, societatea care poartă numele faimoasei soprane originare din Bistrița, dăruindu-i recent o pianină la care Dudu visa de mult timp. 

Cu modul său sincer de a vedea și de a simți lucrurile, Dudu ne-a povestit cât de greu a fost. S-a trezit cu niște imagini în fața ochilor și cu o muzică ce îi suna în cap. După sute de ore de muncă și cu ajutorul necondiționat din partea celor care i-au stat mereu alături, a reușit să pună muzica din cap pe hârtie.

Vezi în materialul video de mai jos ce spune Dudu și mama sa - Ana Dragu - despre acest ultim proiect:

Filmul de Promovare al Ținutului Contelui Dracula - The Land of Dracula - the real story - poate fi urmărit aici: 

Sursa