mamaplus

Drama unei tinere, nevoită să renunțe la sarcină, din cauza violenței iubitului

-
//
28.06.2023

A bătut-o de nenumărate ori. Atât de tare, încât a stat internată și în spital, iar atunci când a rămas însărcinată, a fost nevoită să facă avort, pentru că medicii i-au spus că bebelușul se va naște grav bolnav, din cauza traumelor. Este povestea șocantă a unei moldovence de doar 28 de ani, care a suportat, ani la rând, violența fizică, psihică și sexuală din partea iubitului său, doar din frică. Tânăra a povestit, în cadrul unui monolog pentru Dorin Galben, coșmarul prin care a trecut, alături de bărbatul cu care și-a legat viața, după ce a ajuns la majorat, scrie SHOK.md.

 

mamaplus

„Am fost atât de tare bătută de concubinul meu, încât am rămas în viață ca prin minune”

„Sunt din satul Sadîc, raionul Cantemir, am 28 de ani. Am fost atât de tare bătută de concubinul meu, încât am rămas în viață ca prin minune”, astfel și-a început tânăra povestea.

Cristina provine dintr-o familie cu 4 copii. În copilărie au fost momente când nu aveau ce mânca, iar la școală erau obijduiți, inclusiv de profesori, pentru că proveneau dintr-o familie mai săracă: „După școală am învățat de bucătar, timp de 1 an am lucrat în domeniu, apoi am decis să am banii mei, să nu depind de părinți. La 18-19 ani m-am dus la Cahul și m-am angajat ca barmen. Acolo am făcut cunoștință cu un băiat, el lucra în armată, pe contract”.

Este băiatul care ulterior, a bătut-o până aproape să o omoare.

„A fost bine câteva săptămâni, apoi am văzut adevărata lui față”

„La început a fost bine câteva săptămâni, apoi am văzut adevărata lui față. Am început să comunicăm mai des, apoi mi-a propus să stăm împreună. Am acceptat, am început să locuim împreună, iar la un moment dat, a dispărut, nu știam nimic de el, nu răspundea la telefon, nimeni nu știa nimic. Într-o zi, un cunoscut de al lui mi-a povestit că el s-a împăcat cu fosta lui iubită și mi-a transmis să-l las în pace. Am decis să meargă fiecare pe drumul lui, dar într-o zi a apărut, a venit la mine la serviciu, m-a rugat să îl iert, că a fost o greșeală. Eu ca proasta am acceptat, credeam că e băiatul de care am nevoie pentru tot restul vieții”, a relatat Cristina.

„Mi-a spus că dacă nu las lucrul, mă ia la bătaie acolo pe loc”

Iubitul ei a început să îi facă scene de gelozie: „Îmi spunea că la mine la lucru vin foarte mulți băieți, că eu să las lucrul. Mă amenința deja. Am încercat să lucrez mai departe, dar într-o zi a venit la mine la serviciu și a făcut un mare scandal. Mi-a spus că dacă nu las lucrul, el mă ia la bătaie acolo pe loc. De frică am lăsat lucrul, nu aveam alte soluții. Stăteam acasă, el lucra. Când trebuia să merg la cumpărături, sau mergea un prieten de al lui cu mine sau trebuia vă vorbesc cu el la telefon, să îi spun unde mă duc și ce fac. Pe stradă trebuia să merg cu capul în jos, pentru că dacă se uita cineva la mine sau mă saluta, cineva mă urmărea și când veneam acasă, primeam bătaie”.

Primele palme le-a primit când încă erau în Cahul. Cristina spune că a încercat să plece de la iubitul violent, dar acesta o încuia în casă, fără telefon, fără mâncare, iar când venea acasă, o bătea sau o viola.

„Am plecat la Chișinău, la lucru, cu gândul că am scăpat de el. Peste câteva zile, m-am trezit cu el lângă mine

Tânăra a plecat acasă la părinți, în cele din urmă, dar iubitul a venit după ea și a rămas și el să trăiască în casa părinților fetei, pentru câteva luni: „Nu lucra, doar bea alcool și fuma, cu prietenii. Au venit părinții lui să hotărâm ceva, să ne mutăm la casa noastră poate, să lucrăm ambii, să nu stăm pe spatele părinților, el a refuzat categoric, nu vroia să meargă la casa lui. Când l-au chemat de urgență la serviciu, eu am plecat la Chișinău, să-mi caut de lucru, cu gândul că am scăpat de el. Dar peste câteva zile, m-am trezit cu el lângă mine, nu știu de unde a aflat unde trăiesc, unde lucrez. M-a convins din nou să trăim împreună”.

„Mi-a arătat cuțitul și mi-a spus că dacă mă plâng cuiva sau sparg ușa și ies, mă taie”

Cristina se angajase la un magazin alimentar, iar iubitul ei nu avea un loc de muncă stabil. Ea plătea facturile, procura tot necesarul în casă, iar seara, după serviciu, era și bătută: „Mă urmărea cu cine vin spre casă, cu cine vorbesc la telefon, iar dacă mă întâlneam cu cineva din cunoscuți pe drum, cum veneam acasă, îmi lua telefonul. Prima dată m-a bătut când m-am dus după el la rudele mele din Chișinău, era acolo, primise niște bani și a lipsit de acasă vreo 2 săptămâni. Era beat, m-a luat la bătaie cu pumnii, picioarele, m-a scos în drum, m-a apucat de păr. Moșul meu, în loc să mă ajute, ținea cu el, mai punea bețe pe foc, să mă bată mai tare. Am plecat acasă, el m-a ajuns din urmă, m-a încuiat în casă fără telefon, apoi a revenit și m-a bătut foarte foarte tare. Mi-a arătat cuțitul și mi-a spus că dacă mă plâng cuiva sau sparg ușa și ies din casă, el mă taie. De frică am rămas în casă”.

„M-am jurat că e copilul lui, dar nu mă credea. Mă târa de păr, mă bătea cu picioarele, cu pumnii, până mi-am pierdut cunoștința”

Într-o zi, Cristina a aflat că este însărcinată: „Eram bucuroasă, i-am spus și lui. La început a fost de acord să păstrăm sarcina. La câteva zile a venit enervat acasă și a zis că nu e copilul lui și că mă bate până nu îi spun cine e bărbatul cu care m-am culcat. M-am jurat că e copilul lui, dar nu mă credea. Dintr-o cameră în alta mă târa pe jos, de păr, mă bătea cu picioarele, cu pumnii, până mi-am pierdut cunoștința. Mi-a deschis ușa și m-a aruncat în coridor, dezbrăcată și mi-a spus că nu intru în casă până nu îi spun cu cine am fost. Te ucid, așa îmi spunea”.

„M-am trezit din anestezie cu el deasupra mea, cu pumnii în față”

Fătul a fost afectat grav, din cauza bătăilor. Medicii i-au recomandat să facă avort, în caz contrar, copilul se va naște bolnav. Iubitului i-a spus în ultimul moment că merge să întrerupă sarcina. El i-a spus că nu a bătut-o atât de tare încât să afecteze fătul. Bărbatul a venit la spital și cum stătea culcată pe pat, a sărit la ea la bătaie: „Cu pumnii în față, nu mi-a spus un motiv. M-am trezit din anestezie cu el deasupra mea. Am început să strig, a venit un medic și l-a scos afară. Eu am stat până a doua zi, el nu a mai venit, nici nu m-a sunat, a dispărut. Când am ajuns acasă el era beat și din nou a început să mă bată. Era atât de beat, încât nu ținea minte unde am fost și ce am făcut”.

„Avea multe fantezii cu care trebuia să fiu de acord, iar dacă nu, primeam din nou bătaie”

Cristina i-a povestit mamei iubitului câte ceva din cele întâmplate: „ Nu i-am spus nimic de sarcină, doar că începe să ridice mâna la mine și mama lui mi-a spus să îl las, pentru că nu voi avea viață cu el. Am zis să îi mai dau o șansă, iar ea mi-a spus că își cunoaște mai bine fiul și ar trebui să merg pe drumul meu. Nu aveam cum să plec, pentru că el mă urmărea și amenința mereu. Ea nu știa totul, credea că e foarte bine la noi. Doar din frică am stat cu el. Nici cu părinți acasă nu vorbeam sau dacă vorbeam, el stătea alături și asculta ce zic. După ce mă bătea, mă obliga să mă culc cu el, iar dacă nu acceptam, o făcea forțat, mă bătea în continuare. Avea multe fantezii cu care trebuia să fiu de acord, iar dacă nu, primeam din nou bătaie”.

Din cauza bătăilor, Cristina a stat internată în spital. Se întâmpla în 2016, ea avea 21-22 de ani, el avea 23-24. Cei apropiați nu știau nimic, știa doar moșul ei, care a preferat să fie de partea agresorului.

„I-a zis mamei: Veniți și vă luați fiica, pentru că am ucis-o, veniți, veniți deodată cu sicriul. Încă nu e moartă, dar o ucid, e ultima ei zi”

Momentul culminant a fost la sfârșitul anului 2017, își amintește Cristina: „Am venit acasă, el era cu niște prieteni, era zgomot, muzică, dezordine, le-am spus să se liniștească, să plece pe la casele lor. El și prietenii lui mă numeau cu cuvinte necenzurate. După ce au plecat toți, au început cele mai groaznice momente. Mi-a dat o palmă, apoi a început să mă bată, să rupă hainele de pe mine. Mă apăram, dar nu reușeam nicidecum. Mă bătea cu pumnii, picioarele, cu o bâtă de la mașină, apoi a venit cu toporul în casă. Mi-a spus că e ultima mea zi și să-mi sun părinții să-mi iau rămas bun. Nu am putut să fac acest lucru, atunci el m-a bătut în continuare, cred că a durat 3-4 ore. Mi-a smuls hainele, mă târa de păr dintr-o cameră în alta, apoi m-a dus în dormitor, m-a pus pe pat, a luat cuțitul și toporul și a spus că mă taie bucățele dacă spun o vorbă. Apoi m-a dus în altă cameră, m-a dat cu capul tare de perete și am simțit că îmi pierd cunoștința, a aruncat o căldare cu apă rece peste mine, am început să tremur. Atunci am auzit că o sunase pe mama mea, i-a zis: Veniți și vă luați fiica, pentru că am ucis-o, dar dacă veniți, veniți deodată cu sicriul. Încă nu e moartă, dar o ucid, e ultima ei zi. A închis și m-a dat cu capul de beton, atunci chiar mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit în salvare”.

Ce a urmat vedeți în monologul de mai jos.