mamaplus

Două nașteri în condiții de prespital au fost asistate de echipele medicale de urgență în ultimele zile

-
//
12.09.2022

Echipele de asistență medicală urgentă din raionul Orhei și Florești au avut parte de două misiuni memorabile, au asistat două nașteri în condiții de prespital.

Primul caz s-a întâmplat în dimineața zilei de 09 septembrie, o gravidă avea contracții și a solicitat intervenția ambulanței. Echipa SAMU Orhei a sosit prompt la domiciliu solicitantei și a asistat nașterea. Femeia, care era la a II-a naștere a adus pe lume un băiețel sănătos de aproximativ 2300 gr. Lăuza și nou-născutul au fost transportați la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri corespunzătoare.

Al doilea caz a avut loc în noaptea de 11 spre 12 septembrie în raionul Florești, o femeie, care se afla la a III-a naștere a solicitat asistență medicală urgentă. Echipa PAMU Tîrgul Vertiujeni a sosit la locul solicitării și a preluat pacienta. În timpul transportării, contracțiile uterine au devenit frecvente, iar membrii echipei AMU au asistat în ambulanță nașterea unei fetițe sănătoasă de circa 2800 gr. Ulterior, mama și nou-născuta au fost transportate la spital.