Două imagini fac înconjurul mediului online de la noi pe parcursul zilei de astăzi. În primul caz este vorba despre o șoferiță care, în timp ce se afla la volan, și-a alăptat pruncul. În cel de-al doilea caz este vorba despre o femeie care conducea o trotinetă electrică, în timp ce bebelușul ei stătea agățat în spate, într-un ergo rucsac.
Șoferița pe care o vedeți în imagine conducea mașina și a decis la un moment dat să-și alăpteze micuțul. Se pare că femeia a vrut să facă economie de timp și nu a tras pe dreapta. Ea și-a continuat drumul punând în pericol viața acesteia, a micuțului, dar și a celorlalți participanți la trafic. Femeia a fost filmată de un șofer. Vezi video AICI.
Tot astăzi, pe rețelele sociale a mai apărut o imagine controversată care a stârnit criticile internauților. Este vorba despre o mamă care a decis că poate circula cu trotineta electrică în mijlocul carosabilului. Chiar dacă a ignorat regula purtării căștii de protecție, partea cea mai șocantă este că femeia își poartă în spate copilul mic. Imaginea a fost publicată astăzi într-un grup destinat conducătorilor auto din Chișinău.