SHOK.md prezintă ultimul material din seria declarațiilor vedetelor autohtone, despre cum a fost 2014 pentru cariera și viața personală. Și Doinița Gherman a fost supusă interogării, așa că am aflat că a avut parte de un an bun.
"Anul 2014 a fost un an în care am devenit mai înțeleaptă și mai bună, cu bune și mai puțin bune. A fost încă un an din viața mea, care m-a învățat lucruri noi și mi-a deschis drumuri noi, pentru asta îi sunt recunoscătoare. Îmi place să spun că viața noastră e ca o călătorie prin munte, cu cât mai mult bați cărarea cu atât se deschid priveliști și mai uluitoare – locuri spre care vrei să ajungi și vârfuri și mai înalte pe care vrei să le urci”, a declarat Doinița Gherman pentru SHOK.md.
De la 2015, Doinița Gherman dorește să-și realizeze planurile deja puse la punct.
"Sper ca anul care vine să îmi împlinească unele vise și să mă ducă cu un pas mai aproape de altele. Și aș mai vrea ca anul nou să aducă acestui pământ pace și iubire, oamenilor- implinire”, a adăugat interpreta.