Doi părinți din Maramureș au ajuns după gratii după ce și-ar fi abuzat sexual propria copilă, în vârstă de numai șase ani. În plus, cei doi soți ar fi profitat și de alte trei surori, prietene de joacă ale fetiței lor. Ororile au ieșit la iveală după ce tatăl celor trei fete a descoperit niște poze în telefonul uneia dintre ele, în care copila apare în ipostaze intime.
Procurorii au găsit apoi în casa soților mai multe astfel de fotografii cu toți cei patru copii. Suspecții sunt în arest pentru agresiune sexuală si pornografie infantilă.
Femeia în vârstă de 36 de ani și bărbatul de 38 au un băiat de aproape 18 ani şi fetița de 6. Până anul trecut, bărbatul a lucrat în Marea Britanie.
Aparent erau o familie normală. Asta până când un prieten, care își lăsa cele trei fete de 6, 7 şi 16 ani în casa lor ca să se joace cu copila cea mică, a descoperit în telefonul fiicei sale mai mari niște fotografii șocante.
Bărbatul a găsit și conversații pe care copila le-a avut cu individul, în care acesta o amenință să îi dea poze indecente și a anunțat autoritățile. La perchezițiile făcute în casa soților, anchetatorii au găsit poze cu toate cele patru fete.