Doi fraţi de 7 şi 10 ani şi-au salvat tatăl de la moarte după ce acesta a intrat în stop cardiac, în maşină. Micii eroi din Marea Britanie au fost felicitați de polițişti, după ce chiar cadrele medicale au spus că acțiunea lor rapidă a făcut diferența pentru tatăl lor.
Stuart Waters, în vârstă de 48 de ani, se afla în maşină, nu departe de casa sa dintr-o localitate din sud-estul Angliei, însoțit de fiica sa pe nume Sadie (10 ani) şi băiețelul lui Jude (7 ani), când i s-a făcut rău. Bărbatul intrase în stop cardiac, conform Mirror.
„Primul lucru pe care l-am aflat despre asta a fost la spital, trei zile mai târziu. Am fost la antrenamentul de fotbal, ne-am întors cu maşina, ne-am oprit în afara casei pregătindu-ne să intrăm şi apoi mi s-a stins lumina. Am fost la muncă în acea zi, nu mă simțeam rău sau altceva.”, a povestit bărbatul.
Sadie şi fratele ei i-au desfăcut centura de siguranță tatălui lor imediat ce şi-au dat seama că are probleme şi au fugit în casă pentru a cere ajutor.
„Uşa era încuiată aşa că am tot bătut în ea şi apoi mama a ieşit de la duş”, a povestit fetița.
Mama copiilor, în vârstă de 38 de ani, a spus cu o deosebită mândrie: „Am crezut că se prosteau la început. Strigau: «E ceva în neregulă cu tati». Nu respira şi am intrat în panică. Am fugit să caut ajutor, au ieşit mai mulți oameni.”
Astfel, două femei care au ajuns acolo, alertate de soția bărbatului, i-au acordat acestuia primul ajutor şi i-au făcut manevrele de resuscitare până la sosirea paramedicilor. Acesta a fost dus de urgență la spital iar acum acum se recuperează acasă.
Stuart, care nu mai poate lucra ca şofer, a spus: „Nu m-am gândit niciodată că mi se va întâmpla asta. A fost un şoc imens, imens.”
Polițiștii le-au oferit lui Sadie şi Jude un certificat valid pentru şcoala de prim ajutor.